Anda Caropol a murit. Care a fost ultima dorință a îndrăgitei actrițe

Anda Caropol a murit. Care a fost ultima dorință a îndrăgitei actrițe Anda Coropol. Sursa foto: Facebook

Anda Caropol, actrița care a jucat peste 50 de ani pe scena Teatrului Nottara, a murit. De-a lungul anilor a cucerit publicul grație talentului actoricesc greu de egalat.

Anda Caropol a murit la vârsta de 84 de ani. Anda Caropol s-a născut la data de 09.04.1939. Copilăria și-a petrecut-o la Constanța, acolo de unde era tatăl său, de origine greacă.Ultima dorință a artistei a fost să revadă marea: „Iubesc marea la nebunie și tot ce-mi doresc este să trăiesc cât s-o văd din nou”.

Anda Caropol a suferit de o boală incurabilă, teatrul

Teatrul Nottara și toată lumea artistică este în doliu. A murit Anda Caropol, celebră actriță de la Teatrul Nottara. „A suferit de o boală incurabilă, teatrul”, este caracterizarea colegilor d ebreaslă. Vestea a fost confirmată de apropiații actriței, iar mesajele curg.

„A deschis ochii cu uimire şi nevinovăţie în universul teatrului şi filmului. O interpretă de mare sensibilitate, transmiţând mereu, indiferent de partitură, un fel de fineţe şi fragilitate, o nebănuită putere de expresie. O actriţă de factură specială. Farmec şi seriozitate, un aer de inconfundabilă distincţie… Anda Caropol ne-a părăsit astăzi. Am văzut-o pe scena Teatrului Nottara în «Titanic Vals» şi «Hangiţa», «Travestiuri», «Un pensionar fatal», «Vino la pod, iubita mea!», şi de fiecare dată m-am întrebat cum de şi-a păstrat candoarea sufletească. Pe scenă s-a simţit cel mai bine”, scrie Elena Loreta Popa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

Anda Caropol a murit: Sursa foto: Facebook

„În fiecare an, la fiecare aniversare, îmi doresc să-mi găsesc o clipă de reculegere pentru toţi prietenii mei dragi, actori şi regizori, care nu mai sunt alături de noi, de care îmi este tare dor şi de la care mai aştept şi acum un telefon», îmi spunea de ziua dumneai acum cu atât de mulți ani în urmă că mi-e greu să-i număr.Vocea, ţinuta, prezenţa, umorul, toate acestea reprezentau atuurile actriţei Anda Caropol.

Juca din credinţă, cu devotament, aşa cum cere profesia, cu o anumită rigoare. (…) A suferit de o boală incurabilă, TEATRUL. De-a lungul carierei a fost profesionistă, nu și-a încurcat colegii, a fost cinstită cu profesia pe care și-a ales-o şi pe care a iubit-o şi pe care s-a bucurat să o facă până nu demult. O să ne lipsiți, minunată doamnă! Dumnezeu să vă odihnească în pace!”, a scris Elena Loreta Popa.

Ar putea fi o imagine alb-negru cu 1 persoană, breton şi zâmbind

Sursa foto: Facebook

Teatrul Nottara a confirmat tragica veste

Moartea actriței a fost confirmată, de asemenea și de reprezentanții Teatrului Nottara din București.

„Actrița Anda Caropol a trecut în eternitate. De o desăvârșită discreție, inocență și iubire pentru meserie, Anda Caropol și-a petrecut în Teatrul Nottara peste cincizeci de ani, timp în care a jucat roluri cuceritoare, alături de unii dintre cei mai mari actori ai teatrului românesc, de la George Constantin la Ștefan Iordache, de la Gilda Marinescu la Alexandru Repan”, a anunţat Teatrul Nottara.

Născută în 1939, Anda Caropol a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1960. Ea s-a specializat în „Arta actorului” la clasa profesorului A. Pop Marţian. Debutul său a avut loc în „Sonet pentru o păpuşă“ de Sergiu Fărcăşan.

Unde va fi înmormântată Anda Caropol

În producția „Hamlet”, regizată de Dinu Cernescu, Anda Caropol a interpretat rolul Ofeliei alături de un Hamlet celebru, jucat de Ștefan Iordache. Ea a mai excelat în spectacole precum „Au fost odată două orfeline”, „Henric al IV-lea” și „O casă onorabilă”.

A participat la montări precum „O lună la țară” de Turgheniev și „Bună seara, domnule Wilde!”. Și-a demonstrat versatilitatea și talentul în numeroase alte roluri, atât pe scena teatrului, cât și în lumea filmului.

Cei care doresc să aducă un ultim omagiu Andei Caropol o pot face joi, 14 decembrie, în intervalul orar 11.00 – 14.00, în foaierul Teatrului Nottara. Ulterior, ceremonia va continua la capela Cimitirului Străulești 2, unde corpul neînsuflețit al Andei Caropol va fi depus și unde va avea loc înmormântarea.