Anchetă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. O doctoriță și-a „cazat” părinții în unitatea medicală timp de trei ani
- Mădălina Dinu
- 1 noiembrie 2022, 12:09
Este anchetă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași după ce șefa clinicii de dermatologie, Laura Gheucă-Solovăstru, și-ar fi internat părinții în unitatea medicală pe o perioadă nedeterminată.
După primele verificări, s-au depistat sute de zile de internare pe numele tatălui medicului și alte zeci pe numele mamei sale. Neoficial, mai multe surse din spitalul Sf. Spiridon din Iași susțin că, de fapt, în ultimii 4 ani, tatăl doctoriței ar fi locuit efectiv într-o rezervă din spital. Iar pe parcursul a cel puțin jumătate Laura Gheucă-Solovăstru i-ar fi „cazat” împreună.
„Conducerea spitalului a solicitat serviciului de statistică analiză numărului de zile de internare pentru cei 2 pacienți, soț și soție, pentru domnul din 2018 mai multe zile de spitalizare în clinica de dermatologie, în clinica de cardiologie, chiar și în ATI. Numărul de zile de spitalizare depășește o sută pentru acest pacient și pentru doamna s-a analizat un număr mare de zile de spitalizare, începând din 2019. În urma analizei se vor lua măsuri în concordanță cu regulamentul de ordine interioară și cu prevederile contractului de management”, a transmis Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt al spitalului Sf. Spiridon.
Concluziile primelor verificări la Dermatologie
Deocamdată, s-a constatat că pentru domnul, din 2018, şi pentru doamna din 2019, sunt multe zile de spitalizare care depăşesc durata medie de spitalizare din spitalul nostru, care este un Spital de Urgenţă. Pacientul a avut spitalizări şi în clinica de dermatologie, şi în clinica de cardiologie, şi în terapie intensivă, având la acel moment criterii de terapie intensivă. Cele mai multe zile de spitalizare, depăşind 100, sunt în Clinica de Dermatologie”, a explicat purtătorul de cuvânt al spitalului.
„Mama mea nu are de ce să stea în spital, are casa ei”, a declarat iniţial şefa secţiei Dermatologie Venerologie de la Spitalul Sf. Spiridon, înainte ca verificările făcute de conducerea Spitalului Sf. Spiridon să o contrazică.
„Suntem una dintre clinicile în care pacienţii sunt cei mai mulţumiţi, inclusiv în perioada de COVID. Nu folosesc pe nimeni în niciun fel, eu sunt mereu în clinică, vin la serviciu, ni se şi prelungeşte programul de lucru. (...) Faptul că îl îngrijesc pe tatăl meu, dacă asta e o culpă, mi-o asum. Dar nu îl îngrijesc doar în clinica dermatologică, este un pacient obişnuit, cu necazurile vremurilor, are patologie şi dermatologică, de toate felurile”, a mai precizat şefa Secţiei de Dermatologie.