Anchetă la nivelul Uniunii Europene. Piața a fost invadată de produse cu pesticide cancerigene

Toate produsele care conţin un aditiv numit roşcovă (caruba) şi contaminat cu oxid de etilenă, un pesticid cancerigen, vor fi retrase de pe piață.

Membrii Comisiei Europene au decis, vineri seară, ca toate produsele care conţin un aditiv numit roşcovă (caruba) şi contaminat cu oxid de etilenă, un pesticid cancerigen interzis în Europa, să fie retrase de pe piața comunitară.

Produsele care au gumă de caruba, rechemate de pe piață

Produsele care conţin gumă de caruba, un aditiv (E410) utilizat în special în îngheţate, vor fi rechemate de pe piață.

Companiile care au introdus pe piaţa Uniunii Europene produse care s-au dovedit a fi contaminate cu oxid de etilenă „vor trebui, sub controlul autorităţilor naţionale competente, să le retragă de pe piaţă şi vor fi rechemate” cele care au fost deja cumpărate de consumatori, a indicat unitatea de criză înfiinţată pe această temă, într-un comunicat consultat vineri seară.

Acest lucru a fost decis „pentru că nu se poate defini un nivel sigur de expunere pentru consumatori”, conform termenilor comunicatului dat publicităţii după trei reuniuni de criză desfăşurate la 29, 30 iunie şi 13 iulie, după cum notează Agerpres.

Rechemarea se referă la produsele care conţin gumă de caruba, un aditiv (E410) utilizat în special în îngheţate, care a fost contaminată cu oxid de etilenă - acest lucru nu este cazul tuturor loturilor. Acest „agent cancerigen, mutagen şi toxic pentru aparatul reproducător” este interzis în Uniunea Europeană, dar a fost detectat în numeroase produse importate sau provenind din produse importate contaminate.

Probleme mari în Franța, începând din 2020

Numai în Franţa, câteva sute de referinţe de îngheţată, precum şi mai multe produse (susan, condimente, infuzii, suplimente alimentare, zahăr pudră) au făcut, din toamna anului 2020, obiectul unei proceduri de rechemare care poate pot fi consultată pe site-ul Represiunii fraudelor (DGCCRF).

ONG-ul Foodwatch, precum şi sindicatul Solidaires CCRF&SCL al agenţilor DGCCRF, au alertat recent acuzând autorităţile că doresc „să lase să intre pe piaţa europeană produse” a căror contaminare ar fi „sub pragul detectabil”, adică 0,02 mg/kg pentru produsele fabricate înainte de 14 iunie 2021.

Guma de caruba (E410) este un aditiv alimentar cu rol de emulgator, stabilizator, agent de îngroşare, de umplere şi de aglomerare. Este un produs natural, obţinut din arborele de roşcov.