Anchetă la IPJ Sibiu, după ce un șofer beat a furat o mașină de poliție. Tânărul a fost arestat. Lucian Bode: Dacă n-ar fi de plâns, am râde

Anchetă la IPJ Sibiu, după ce un șofer beat a furat o mașină de poliție. Tânărul a fost arestat. Lucian Bode: Dacă n-ar fi de plâns, am râde

Ministrul Afacerilor Interne a dispus o anchetă la IPJ Sibiu pentru identificare celor vinovați de acest incident. Se vor face verificări pentru a se stabili cum a fost posibil ca un bărbat beat să fure o mașină de poliție și să se plimbe cu ea prin oraș. Tânărul a fost arestat.

UPDATE 1: Tânărul de 23 de ani, care a reușit să fure o mașină de poliție și să se plimbe cu ea prin oraș, a fost arestat sâmbătă. Bărbatul este acuzat de furt și uzurpare de calități oficiale. La acest noi acuzații se adaugă cele pentru care a fost ridicat inițial de polițiști: conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autoturism neînmatriculat.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a comentat situația penibilă de la IPJ Sibiu, unde un bărbat a reușit să fure o mașină de poliție și să se plimbe cu ea prin oraș.

Incidentul este unul de tot râsul. Un tânăr de 23 de ani prins băut la volan a fost dus la audieri și lăsat fără mașină. Bărbatul nu a vrut însă să meargă pe jos acasă, așa că a furat o mașină de poliție. Se pare că bărbatul a profitat de neatenția oamenilor legii care îi întocmeau dosarul penal și a furat un set de chei de pe un panou. Mai mult a făcut chiar și pe polițistul și a oprit la control mai mulți șoferi. Unul dintre ce aceștia și-a dat seama că ceva este în neregulă și a sunat la 112.

Ne puteți urmări și pe Google News

Situație penibilă

Lucian Bode a fost vizibil deranjat de situația care nu le face deloc cinste polițiștilor din Sibiu. „În legătură cu această situaţie hilară pe care am văzut-o şi eu dimineaţă, în care un cetăţean cu alcoolemie 0,8 este depistat pe stradă, este dus la audieri, i se întocmeşte dosar penal, pleacă în jurul orei 3.00 din sediul poliţiei, reuşeşte să intre într-o autospecială a Poliţiei Române şi circulă nestingherit pe străzile din Sibiu.

Dacă n-ar fi de plâns, am râde. Respectivul cetăţean în stare de ebrietate începe să se creadă poliţist, opreşte participanţi la trafic să le ceară documentele. Spiritul civic al unui conducător auto a făcut ca poliţia să intervină şi să remedieze situaţia“, a delarat Lucian Bode.

Anchetă la Poliția Sibiu

Ministrul de Interne a dispus și efectuarea unei anchete la Poliția Sibiu pentru depistarea celor vinovați de incident. „Este o situaţie neplăcută pentru Poliţia din Sibiu, trebuie să recunoaştem acest lucru. Cum s-a ajuns aici, cum a reuşit cetăţeanul în stare de ebrietate să facă acest lucru nu am cum să vă spun, numai după ce voi vedea rezultatele unei anchete pe care cu siguranţă inspectorul general al Poliţiei Române, domnul Benone Matei, a demarat-o deja”, a mai afirmat ministrul de interne, într-o conferinţă de presă la Arad, potrivit Agerpres.