Anamaria Prodan se declară extrem de fericită, după ce a primit un dar de de suflet, chiar înaintea zilei sale de naștere.
“Pentru sufletul meu a fost cel mai frumos cadou cel oferit de părintele Zenovie și călugării de la Mănăstirea Nechit la împlinirea vârstei de 50 de ani! Rar am văzut un loc atât de frumos. Raiul pe pământ! Am plâns de bucurie căci în acest loc mi-am găsit liniștea și pacea… fericirea și echilibru de a merge demnă alături de copiii mei minunați… cred că toți românii trebuie să calce pragul acestui loc binecuvântat de Dumnezeu. De departe cel mai frumos cadou pe care puteam să-l primesc!”, a scris Anamaria Prodan pe Instagram.
Deși ziua ei va fi abia peste câteva zile, impresara a fost serbată de către cei de la mănăstire, mai ales că lăcășul sfânt este renumit pentru faptul că ar îndeplini dorințe. Drept urmare, cu siguranță și vedeta și-a pus o dorința pe care așteaptă să vadă dacă divinitatea i-o va împlini. Cert este că, până una altă, Prodanca a divorțat oficial și a reușit să obțină și o pensie alimentară frumușică de la Laurențiu Reghecampf, pentru Bebeto, copilul celor doi. Suma se ridică undeva la 1.600 de euro, și a fost obținută în urmă unui proces, ba chiar și o executare pe care impresara a intentat-o acuzându-l pe tatăl copilului ei de faptul că este iresponsabil și că nu are grijă de cel mic.
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan au divorțat după un an în care și-au aruncat cuvinte grele, au ajuns chiar și la bătaie, în fața casei de la Snagov a impresarei. Chiar dacă dosarul de divorț s-a soluționat, pe rol rămân alte dosare, inclusiv cel în care cei doi s-au agresat. Totodată, deși dosarul în care impresara îl acuză pe antrenor de furtul a peste 400.000 de euro a fost închis, tot ea a cerut să fie redeschis pentru că nu este împăcată cu ideea că a pierdut acei bani. Rămâne de văzut ce le rezervă viitorul celor doi foști soți și cum se vor soluționa aceste dosare.