Fiica Anamariei Prodan a fost internată de urgenă la spital. Tânăra sportivă, 20 de ani, a suferit o intervenţie chirurgicală la picior.
Sarah Dumitrescu Reghecampf, fiica Anamariei Prodan, a fost internată de urgenţă la spital, unde a suferit o operație chirurgicală la picior. Aceasta a postat câteva imagini pe contul său de Instagram unde o arată cum este pregătită pentru operaţie.
Fiica Anamariei Prodan este jucătoare la echipa de baschet a Universității Mississippi și nu se află la prima operație. Sarah Dumitrescu s-a accidentat în urmă cu câteva luni în timpul unei partide disputate împotriva Universității Sam Houston.
Tânăra sportivă a dorit să le transmită tuturor urmăritorilor săi de pe social media că îi iubește mult după cum se poate observa în imaginea de mai sus.
Imediat după operație, Sarah a postat o fotografie în care le transmite urămăritorilor de pe Instagram că a trecut cu bine și peste această intervenţie chirurgicală la picior. „Totul a decurs bine. Mulțumesc tuturor celor care m-au contactat”, a scris ea pe social media.
Ce spune antrenoarea despre Sarah
„Pe câtă bucurie aduce sportul, este o parte urâtă a sa, iar asta este dată de accidentările urâte. Inima mea e frântă pentru Sarah, având în vedere că a muncit din greu pentru a intra în rolul pe care noi l-am imaginat la ambele capete ale terenului. Ea este iubită de colegele de echipă, de staff și de comunitatea Oxford și sunt sigură nu doar că-și va reveni din asta, dar că va reveni mai puternică”, a declarat la prima operaţie antrenoarea fiicei Anamariei Prodan, potrivit spynews.