Anamaria Ferentz, surprinsă de cum arată Bucureștiul, după zece ani de când nu l-a mai văzut

Anamaria Ferentz, surprinsă de cum arată Bucureștiul, după zece ani de când nu l-a mai văzut Sursa foto: Instagram/ Anamaria Ferentz

Anamaria Ferentz a revenit în România după o absență de zece ani și a rămas surprinsă de modul în care arată acum țara noastră. Cântăreața a fost așteptată de prieteni și familie, cu care a fost nerăbdătoare să se revadă.

Artista s-a întâlnit deja cu Cristina Spătar, una dintre prietenele ei bune, iar pentru că nu s-au mai văzut de așa de mult timp, au petrecut pe cinste. Cele două și-au sărbătorit revederea pe marginea unui lac din București, cu vin, mâncare și muzică bună.

Anamaria Ferentz, impresionată de imaginea Bucureștiului

E mai frumos în România decât mă așteptăm. Îmi place Bucureștiul, oamenii sunt neschimbați, frumoși. Mi-a fost dor de oameni, de familie și apoi de gogoși, mici, eugenii.

Nu mai mănânc pește din multe motive. Dacă nu îi știu proveniență este foarte periculos”, a spus artista.

Ne puteți urmări și pe Google News
Cristina Spătar și Anamaria Ferentz

Sursa foto: Instagram/ Cristina Spătar

Potrivit acesteia, totul e altfel de cum își imagina și nu doar la capitolul clădiri, ci și la îmbrăcămintea oamenilor sau la capitolul restaurante.

Anamaria Ferentz spune că ea nu consumă carne și tocmai de aceea a fost plăcut surprinsă să descopere varietatea mare de localuri și terase care oferă alternative pentru orice gust.

Cântăreața va petrece sărbătorile în România

Anamaria Ferentz a mai spus că ea este o împătimită a sportului și nu ratează nicio ocazie de a merge la sala de forță pentru a face exerciții și pentru a se păstra în formă.

Anamaria Ferentz

Sursa foto: Instagram/ Anamaria Ferentz

„Sunt o împătimită a sportului și dacă am sala aproape în fiecare zi și oriunde aș merge, dacă am posibilitatea, fac sport, așa cum se întâmplă și acum, la București! Merg la sală aici și fac exerciții în funcție de timpul pe care îl am, în general o oră jumătate minim, în funcție de program, între 30 de minute și două ore”, a spus aceasta pentru Click!

Artista a revenit în România pentru a petrece Paștele alături de familia ei, și a dezvăluit că va pleca cu mama ei în Maramureș.