ANALIZĂ CNN: Simona Halep, făcută mare de un afacerist român

ANALIZĂ CNN: Simona Halep, făcută mare de un afacerist român

Formarea româncei în tenis se datorează, în mare parte, susținerii financiare venită din partea magnatului transporturilor maritime, Corneliu Idu

Fără niciun dubiu, nu se poate face tenis de performanță fără un mare sprijin financiar. CNN a publicat o analiză conform căreia Simona Halep, a patra jucătoare a lumii, s-a bucurat de finanțarea magnatului Corneliu Idu (foto mic), deținătorul operatorului portuar Comvex Constanța, a cărui avere este estimată la 130 de milioane de dolari.

Crescută în Constanța, Simona a beneficiat de ajutorul lui Idu în copilărie, pentru a putea participa la turneele internaționale. Magnatul român al transporturilor maritime este, de altfel, și dezvoltatorul unuia dintre cele mai prestigioase cluburi de tenis din România - „Tenis Club Idu”, unde se antrena Simona. „A fost extraordinar de scump, îi aveam numai pe părinți ca susținere, nu aveam sponsori”, a declarat Halep, într-un interviu acordat în perioada ultimei ediții a Wuhan Open.

Forul român, prea sărac

Fără ajutorul lui Corneliu Idu, Simona Halep poate că nu ar fi putut culege laurii „Sportului Alb”. În 2014, a bifat finala de la Roland Garros, iar până acum a strâns 14 titluri WTA și 6 ITF. Finanțarea lui Idu a ajutat-o, astfel, pe româncă să evolueze în circuitul european al juniorilor timp de doi ani, până la vârsta de 16 ani.

Federația Română de Tenis nu avea la acea vreme un buget pentru a o susține pe constănțeancă. „Asta a fost, nu am avut niciun alt sponsor. Părinții mei au făcut tot ce au putut ca să ajung unde sunt acum, dar a fost bine pentru noi că am avut acest ajutor”, mărturisea Halep.

Până acum, Halep a strâns din tenis circa 14,5 milioane de dolari. De exemplu, sârbul Novak Djokovici (locul 1 WTA) a devenit primul jucător care depășește 100 de milioane de dolari din premii, iar Serena Williams este sportiva plătită cel mai bine din lume, cu aproape 29 de milioane de dolari venituri anuale, conform unei statistici Forbes.