Evenimentul Zilei > Actualitate > Ana Ularu: „Veneam tânără şi plecam bătrână de la «Periferic»”
Ana Ularu: „Veneam tânără şi plecam bătrână de la «Periferic»”

Ana Ularu: „Veneam tânără şi plecam bătrână de la «Periferic»”

Actriţa proaspăt premiată de critici la Locarno a despicat firul în patru în ceea ce o priveşte pe Matilda, personajul principal pe care îl interpretează în filmul "Periferic", de Bogdan George Apetri.

Ana Ularu, pe post de anti-eroină în "Periferic", filmul lui Bogdan George Apetri, cu Mimi Brănescu, Andi Vasluianu în distribuţie, a fost preferata criticii internaţionale la Festivalul de Film recent încheiat de la Locarno.

Actriţa vorbeşte despre Matilda, personajul său, "o muiere nesimţită", respinsă de lume şi întâmpinată cu refuz la orice solicitare.

Evenimentul zilei: Care e diferenţa dintre Matilda de pe hârtie şi cea de pe marele ecran?
Ana Ularu:
Chiar mă gândeam la ce ţi-am spus atunci apropo de "muierea nesimţită" pe care o joc. Când ţi-am vorbit despre asta, eram la jumătatea filmărilor de la "Periferic". La final, Matilda n-a mai fost atât de nesimţită. M-am prins recent că nu se bucură absolut nimeni s-o vadă. Din toate întâlnirile pe care le are în decursul unei zile, nimeni nu-i spune "da, pot să ai asta" niciodată. Negociază la fiecare pas. Până şi când cere ţigări şi vrea un Marlboro mentolat, i se aduce un Marlboro Lights. "Putem să oprim să mâncăm ceva?". "Hai, că tocmai ai mâncat…". La absolut fiecare cerinţă de-ale ei răspunsul este "nu". Matilda este un om foarte singur, de fapt. Nu mai are nici ea încredere în ei, nici ei nu mai au încredere în ea. E atât de ruptă de lumea asta… Cred că aşa se explică şi faptul că unii spuneau că finalul lui "Periferic" nu e ok. Voiau să i se întâmple şi Matildei ceva bun, asta mi-au spus câţiva ziarişti de la Locarno.

Au întrebat în conferinţa de presă ce e cu fatalitatea românească din cauza liniei pe care o adoptă filmul, iar apoi m-am dus prin sală şi a venit o jurnalistă la mine şi m-a întrebat "De ce i s-au întâmplat (Matildei –n.r.) lucrurile acelea? Merita să i se întâmple şi ceva bun la sfârşit…". Cât ne-am chinuit noi să facem un personaj cu care să nu empatizezi, de fapt a fost o păcăleală foarte mişto, că empatizezi cu el până la urmă. Fratele nu e frate, soţul nu e soţ şi copilul nu e copil. Deşi la faza cu copilul, e vina Matildei.

Păcatul actorului este tendinţa de a-şi apăra tot timpul personajul. Nu, eu l-am acuzat tot timpul. A fost şi un exerciţiu pentru mine, cu Bogdan (George Apetri, regizorul – n.r.) cu tot: să contruiesc un personaj acuzându-l şi stabilind mai degrabă diferenţele, à la Michael Cehov (continuatorul şi reformatorul metodei stanislavskiene – n.r.).

Aţi hotărât asta de la bun început?
Da! Ne-am întâlnit mereu la mijloc. Aveam un scenariu, la care Bogdan George Apetri lucrase destul de mult, pe care l-a schimbat foarte mult în funcţie de noi. Scene întregi au fost schimbate în urma discuţiilor de la repetiţii. Noi am făcut la un moment dat un brainstorming, pe la prima sau a doua repetiţie. Ţin minte că eram cu Andi Vasluianu şi Ioana Flora, şi tot timpul ne-am luptat cu o chestie împământenită, de ceartă din aia românească, în care toţi sunt martiri. Bogdan a tot schimbat, zicea "bun" şi venea a doua zi cu scena rescrisă. A fost mereu "work in progress". Uşor, uşor ne-am dat noi seama, fără să avem încă vreo părere despre personajul Matilda, că nu vrem să facem o victimă a împrejurărilor, că nu vrem să facem "martira", "săraca femeie" care e "curva cinstită". De asta ne-am ferit ca de dracul. E un om care şi-a cam meritat-o.

De ziua mea, am fost la centrul de psihiatrie pentru penitenciare şi am vorbit cu două doamne psihiatru, din care una era specializată în penitenciarele pentru femei. O experienţă minunată! Ea mi-a spus că nu există nimic mai crud decât femeile din penitenciare, că de fapt ele au un soi de viclenie, de răutate şi de inteligenţă înspăimântătoare. Că ele, în calitate de psihiatru, le consiliază, le ascultă toate problemele, şi brusc deţinutele, dintr-un plâns macabru, se ridicau şi ziceau "Da’ v-aţi îngrăşat, doamna doctor…" sau "Da’ aveţi probleme".

Psihiatrul era total deschis, gata să li se ofere, dar acolo totul era negociere. Asta ne-a plăcut foarte mult, am plecat de acolo foarte mulţumiţi că am mai descoperit un indiciu, că trebuie să facem din ea o negociatoare, un om care nu clipeşte, care are atât de puţină încredere şi atât de puţină empatie de fapt că poate să fure şi banii pentru preot (cei cu care fratele Matildei voia să plătească slujba de înmormântare a mamei – n.r.). Am filmat ambele variante, apoi ne-am dat seama că sigur îi fură, n-are procese de conştiinţă, la prima oportunitate cele trei milioane pentru preot se duc!

Muiere nesimţită, nu neapărat. Dar un om foarte crud, dur şi pietrificat. Cei de la Locarno vobeau despre "o prezenţă aproape masculină".

Cum ţi s-a părut publicul de la festival?
La prima proiecţie la Locarno, am ieşit din sală pe scenă, să salutăm publicul înainte de vizionare, şi am văzut pentru prima oară în viaţa mea 3000 de oameni şi mi s-au tăiat picioarele. Apoi, în timpul proiecţiei, fiind la primul meu contact cu filmul, evident că eram mult mai exaltată…

Nu îl mai văzusei pe ecran mare?
Nu-l mai văzusem deloc! Era vorba să facem o proiecţie, aş fi avut şansa să îl văd, dar am spus nu, aştept până la premieră, să-mi fac surpriza asta… Şi n-am fost pe cât de atentă puteam să fiu la toate detaliile şi la reacţiile din jur pentru că eram destul de frisonată pentru că era primul meu contact cu filmul.

Am mai fost apoi la o altă proiecţie de la Locarno, a treia sau a patra, într-un cinematograf mai micuţ. Se umpluseră locurile şi am stat pe jos, lângă uşă. Ne-au lăsat pe mine şi pe Dan Burlac (producător executiv al "Periferic" – n.r.), pe Alex Teodorescu (producător – n.r.) să intrăm repede să vedem cum e proiecţia, bună sau nu. Ei au plecat, eu am rămas să mai văd o dată filmul, mai lucidă şi mai detaşată. Pe rândul din dreptul meu erau nişte reacţii de parcă spectatorii ar fi avut un junghi la momentele-cheie, asta mi se pare punct ochit, punct lovit.

Mai vrei să joci vreodată un astfel de personaj?
Oh, da! Pentru că îl construiesc cu totul altfel faţă de până acum, faţă de cum lucram la Lolita, de exemplu, şi la ora actuală îmi place să mă joc cu tot felul de chestii. Cu o abordare suprarealistă pe teatru, cu un anumit tip de personaje, să dea Dumnezeu să mai am filme în curând!În sfârşit m-am relaxat şi eu, nu mai am încordarea şi băţoşenia pe care le aveam când eram mai mică, a început să îmi placă să mă joc şi să am umor. Aş mai vrea un personaj în zona asta incertă. Mă şi gândeam ieri la "Alb orbitor", al lui Fernando Meirelles, aş fi vrut să joc personajul lui Gael Garcia Bernal, e într-o zonă cel puţin confuză, dar asta e ceea ce mi-a rămas din film.

La ce castinguri ai mai fost?
La unul singur, pentru filmul "Din dragoste cu cele mai bune intenţii", de Adrian Sitaru. Şi am mai fost la unul, de care mi-a părut infernal de rău că l-am ratat, dar, din nou, era faza cu vârsta. E vorba de serialul românesc de la HBO, "În derivă". Am dat probe pentru rolul pacientei care trebuia la un moment să îi destăinuie terapeutului (Marcel Iureş) că îl iubeşte. Rolul e al unei femei ajunse la 30 de ani, cu o relaţie veche… Nu prea par de 30 de ani, şi mai ales nu pe cameră, acolo sunt chiar mai puştoaică decât cei 25 de ani ai mei.
Şi astă-vară, la "Periferic" era atât de haios la machiaj. Pe băieţi îi bărbiereau, îi machiau, îi aranjau, apoi pe Ioana Flora şi pe copii. Când ajungeau la mine, scoteau creionul maro. Şi dă-i cu riduri, cearcăne, bube. Asta am fost eu la "Periferic", (râde) veneam tânără şi plecam bătrână.

Am suferit că nu am luat rolul din "În derivă". Bine, s-au prins şi ei în clipa în care am ajuns lângă Iureş… Hm, jucând amanţi?! Eram fiica lui. Am şi făcut prostia de a spune "Aaa, domnul Iureş, noi am mai jucat tată – fiică!". "Proooost, Ularu, prost! (râde). Ia valiza asta în flăcări şi pune-o sub tine!". Eu sunt foarte bună prietenă cu fiul lui Iureş, dar şi el e mai mare decât mine. Ce era să fac, să mai pun două kilograme pe mine şi să îmi fac mască cu castraveţi?

Dacă stai să te gândeşti, cinemaul românesc e destul de zgârcit cu rolurile pentru femei de vârsta ta… Abundă femeile de 30 de ani în ultima vreme.
Da! Ceea ce e foarte bine, şi eu consider că femeia nu e femeie până la 30 de ani. Şi oricum vârsta mea e în continuare foarte incertă. Inclusiv la "Periferic" m-au sunat pentru un rol de femeie la 33 de ani. I-am întrebat "Sunteţi conştienţi că eu am 23?". Până la urmă, într-o singură scenă care s-a tăiat la montaj, mă întreba personajul lui Săpdaru câţi ani am, iar eu răspundeam 26. Asta după ce am tras o dublă cu 28 şi alta cu 27.

Din păcate, e zgârcită cinematografia la vârsta mea, există mai mici sau mai mari. Mă bucur că într-un final s-a terminat cu cultul tinereţii, era o molimă care atinsese toate domeniile. Lucrăm doar cu scenografi de 15 ani, doar cu directori de imagine de 12, ajunsese o chestie macabră la un moment dat. Nu se mai punea pic de preţ pe reala experienţă, singura valoare era "să fim cât mai trendy".

Toată infuzia aceea de publicitate, devenise o lume a oamenilor sub 30.
I-am fost foarte recunoscătoare lui Bogdan. El realmente a venit de pe altă lume, New York, cu alte facultăţi terminate, fără niciun pic de cunoaştere a ceea ce înseamnă cinematografia românească şi m-a ales din 200. Nu ştiu dacă un alt regizor m-ar fi ales.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: