Ana Ularu va face parte din programul Shooting Stars de la Berlinală, care are ca scop promovarea pe plan internaţional a celor mai talentaţi actori europeni.
În fiecare an sunt aleşi cei mai buni 10 actori europeni care au şansa să interacţioneze cu membri importanţi ai industriei (directori de casting, regizori, etc).
De-a lungul timpului, Shooting Stars a lansat carierele internaţionale ale unor actori precum Daniel Craig, Rachel Weisz şi Carey Mulligan.

Ana Ularu a explicat pentru EVZ ce probleme comune au actorii români şi ceilalţi actori europeni.
EVZ: Cum crezi că te va ajuta în carieră includerea în programul Shooting Stars?
Ana Ularu
: Din câte am văzut eu, ceilalţi participanţi la programul Shooting Stars au avansat destul de mult pe piaţa cinematografică în urma programului, şi-au găsit agenţi, au obţinut de lucru pe plan internaţional.
Inclusiv partenerul meu din următorul meu film, în regia Ancăi Damian, Jamie Sives, selectat la Shooting Star în 2003. Nu pot decât să presupun şi să sper că programul mă va ajuta să ajung la probe, să cunosc alţi cineaşti şi să fac parte dintr-o reţea. Mai departe de atât va fi responsabilitatea mea.

Mă bucură nespus selecţia, cu atât mai mult cu cât nu am fost niciodată avidă de a-mi face publicitate. Mă bucur că s-a ajuns la mine exclusiv prin munca mea şi prin aprecierea unor oameni impor tanţi de film, cărora le mulţumesc, deşi nu îi cunosc încă. Faptul că actori precum Renner şi Carey Mulligan au trecut pe acolo îmi dă speranţe.
Există probleme pe care le au actorii români şi ceilalţi actori europeni? Dacă da, care?
Probabil nevoia de a lucra, aproape niciodată satisfăcută. Am lucrat cu actori europeni de toate vârstele şi de ambele sexe, recenţi absolvenţi sau artişti deja cunoscuţi.
Din câte am înţeles de la ei, punctul comun care întrece orice graniţă sau mentalitate e nevoia de a continua să lucrezi, de a ţi se oferi şanse noi şi roluri bogate. E foarte plăcut să citeşti un scenariu nou şi să-ţi descoperi rolul, sau să păşeşti pe platou în prima zi de filmare. Creează dependenţă şi vrei mereu mai mult. În rest, existenţa sindicatelor ridică nivelul din străinătate.

Faptul că există un organism comun care îşi protejează membrii şi le apără interesele. E o breaslă până la urmă. De asemenea, bănuiesc că e minunat să ai un agent care să te trimită la probe. Aici totul se face prin auzite. Dacă nu eşti sunat, cauţi afişe prin facultate sau aştepţi. Sper să existe mai mult şi mai divers de lucru pe măsură ce se dezvoltă industria.
Care sunt dificultăţile pe care le întâmpină un actor român care vrea să joace în filme străine?
Eu nu prea am întâlnit dificultăţi. De fiecare dată când am colaborat cu echipe străine, germane, franceze, britanice, italiene sau americane am întâlnit respect pentru actor, dedicaţie faţă de proiect, ritm şi deschidere la nou. Poate doar am avut noroc.
Dar cred că orice echipă, oricare ar fi naţiunea, e o biosferă care se reglează aproape imediat. Singura dificultate ar fi lipsa agentului care să îl propună pentru casting. Apropo de necumpărat bilet la loto.
Ai fi dispusă să emigrezi dacă munca ţi-ar cere-o?
Aş fi dispusă să plec din România pentru perioada de timp pe care mi-ar cere-o proiectul. Ador să călătoresc cu filmările.
Am ajuns într-atât de dependentă de treaba asta încât nu îmi mai place să fiu un simplu turist nicăieri. De emigrat rămâne să mă mai gândesc. Să mă văd în faţa faptului împlinit, deocamdată nu pot decât să enunţ teorii. Totuşi, sunt extrem de patrioată.
Cu ce regizor străin ai vrea să lucrezi?
Cu Woody Allen. Am zis-o mereu şi nu încetez să zic asta. Mă rog, ar fi mulţi. Tykwer, Alfredson, Jarmusch, Gilliam (mai ales), Sorrentino şi Almodovar.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/tnrcmT0X9cY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
"Îmi place să fiu surprinsă cu propuneri de roluri. Îmi plac contre-emploi-urile, cu atât mai mult cu cât mai nou s-a blurrat total demarcaţia emploi-ului meu. Îmi doresc Shakespeare şi Albee. Îmi doresc filme suprarealiste şi neorealiste."
ANA ULARU, actriţă