-Evenimentul zilei: Ca rus născut și crescut la Moscova, ce simțiți, ce gândiți, ce idei, ce imagini vă vin imedia în cap când auziți cuvântul România? Fiți sincer, domnule Șișkin!

-Mihail Șișkin: „Asocierile românești” s-au schimbat, desigur, de-a lungul timpului. Uitați, am încercat să-mi amintesc ce exista, în copilăria mea, legat de România și mi-am amintit numai de Brejnev care-l decora pe Ceaușescu (sau invers), de „Dacii” și de o melodie din filmul „Cântecele mării”, în interpretarea lui Dan Spătaru, care era cântat până la exasperare în taberele de pionieri.

-Fabulos! Ascultați Dan Spătaru în tabără?

=Nu aiurez! Iar după revoluție, mulți ani, imaginea României e asociată în mintea mea cu două imagini de la televizor: execuția lui Ceaușescu și micuții dezbrăcați și murdari de propriiile excremente din casele de copii abandonate. Apoi, când am început să merg mult prin Europa, de România au rămas legați acordeoniștii care cântau la fiecare colț din te miri ce oraș scandinav.

Fel de fel de români

-S-au deschis granițele, iar din România n-au ieșit doar cetățeni model. Ca peste tot în lume, de altfel…

-Bine, dar în Elveția, de pildă, locuitorii sunt mereu avertizați că românii aflați „în turneu” „curăță” apartamentele și casele. Abia când am ajuns în România mi-au apărut în fața ochilor cu totul alte imagini. Și nu vorbesc despre orașe și străzi vii, cu rămășițe arhitecturale minunate, unice, ci despre oameni minunați care apreciază aceleași lucruri ca și mine: cărțile, cuvintele, literatura.

-Și asta-i România!

-Întocmai.

-Să schimbăm registrul! Ce părere aveți despre conceptul de globalizare? Credeți că va rezista construcția UE? Ce opinie aveți despre „tezele” corectitudinii politice? Avantajează sau dezavantajează aceste concepte puse în practică (mai bine sau mai puțin bine) cultura și societatea Europei?

-Într-un roman al meu un om de zăpadă este trist că tuturor le pare rău de „Titanic” și nimănui nu-i pare rău de aisberg. Mi se pare că globalizarea este una dintre manifestările acelui proces important prin care omenirea devine conștientă de unitatea sa. Mai întâi, de acea unitate cu alte popoare și țări, în etapa următoare, de unitatea sa cu natura, apoi cu tot ce este viu și lipsit de viață de pe planeta asta. Globalizarea informațională, conștiința ecologică – toate sunt trepte ale dezvoltării omului, care, mai devreme sau mai târziu, va simți milă și pentru aisberg.

Vine vorba despre pedeapsa cu moartea

-Abstract… Despre corectitudinea politică ce credeți?

-„Corectitudinea politică” este o normă socială într-o anumită etapă de dezvoltare a omenirii. Dar norma se schimbă tot timpul. Cândva era o normă să omori un bătrân, pentru că mâncarea nu ajungea tututor. Dar societatea a ajuns deja, în dezvoltarea ei, la toleranță față de alte opinii și reprezentări, la toleranță față de minoritate. Din păcate, nu suntem deloc gata să acceptăm această normă, de aici toate neînțelegerile și abuzurile legate de transpunerea în viață a acestei norme.

-Deci?

-Deocamdată „corectitudinea politică” este un ideal neatins. În practică, populația majoritară din fiecare țară trăiește încă prin intermediul instinctelor tribale, prin fricile și ura față de tot ce e străin. Pur și simplu noi nu ne-am maturizat pentru a ajunge la această normă. Ce să mai discutăm, dacă majoritatea în general este pentru (re)introducerea pedepsei cu moartea?

Declinul, mai bun decât promisiunile deșarte

Mihal Șișkin s-a retras din marele Est spre Vest. Simte declinul Occidentului, despre care tot perorează Michel Houellebecq, de pildă, în romanele Supunere și Serotonină? Sau e o interpretare forțată a scriitorului de limba franceză? Ce părere are Șișkin? „ Drept vorbind, am încercat să citesc prima carte a lui Houellebecq care a făcut valuri și nu am putut, am abandonat-o. Nu știu dacă trebuie să-mi fie rușine sau nu. Pentru mine literatura este cu totul altceva. Desigur, Occidentul se află într-o criză politică și psihologică, într-un cuvânt, în declin”.

Un pic nemuritori

Dar, pentru că există și un „dar”: „Când eram în școală ni se spunea asta: «Occidentul se află în declin». Și problemele vor creșțe: economice, ecologice ș.a.m.d. Dar, pe de altă parte, cine a promis un viitor luminos fără probleme? Numai niște dictatori precum Ceaușescu… Așa că vom trăi în «declin», dar vom trăi. Ne vom bucura de lumea aceasta creată de Dumnezeu, vom iubi, vom face copii, vom privi apusul, vom asculta Rahmaninov și, la un moment dat, cât timp va răsuna muzica nemuritoare, vom deveni și noi puțin nemuritori”.

Cele mai bune cărți scrise vreodată despre Rusia

Ce planuri editoriale croiește Șișkin? Care ar fi următorul volum pe care l-am putea citi în limba română? „Sunt foarte bucuros că editura Curtea Veche pregătește pentru tipar traducerea noii mele cărți apărute în acest an, O literă în zăpadă. Sunt trei eseuri despre niște scriitori importanți pentru mine: Robert Walser, James Joyce și Vladimir Șarov. Sunt uniți doar de faptul că, în timpul vieții lor, au fost înțeleși și iubiți numai de niște cititori adevărați, iar după moarte a venit și celebritatea mondială. Așa a fost cu Walser și Joyce. Sunt convins că așa va fi și cu Șarov”.

Volodia va deveni celebru. Oare?

Șișkin se încruntă ușor, apoi revine la Șarov: „Volodia a plecat dintre noi anul trecut, în august. Romanele lui sunt traduse în engleză, franceză, italiană. Încă n-au fost tălmăcite în română. Volume precum Repetiții sau Întoarcere în Egipt sunt cele mai bune lucruri scrise despre Rusia și istoria rusă. E nedrept să lipsim de această bucurie cititorul român”.

De la Gogol la Nabokov

Cine sunt scriitorii și poeții iubiți de Șișkin? „Mă tem să nu arăt total banal: toți clasicii ruși de la Gogol la Nabokov! Dintre autorii contemporani: Sașa Sokolov, Aleksandr Goldstein, Vladimir Șarov. Am mulți poeți iubiți, dar numai Brodski îmi stârnește acea emoție cu care l-am citit când eram adolescent”, ne-a dezvăluit Mihail Șișkin.

Iubirea în 400 de pagini

Ce este iubirea? Mihail Șișkin se arcuiește dezmierdând cu palma o carte aflată în fața sa: „Un cuvânt care, ca toate cuvintele, înseamnă tot ce vreți, dar care de fapt nu înseamnă nimic. Pentru a da o definiție exactă a acestui cuvânt a trebuit să scriu cele 400 de pagini ale Scrisorarului. Acolo se află răpunsul”.