Tineretul se distra pe litoral și până să existe Neversea sau cluburi de fi țe. În urmă cu 30-40 de ani, restaurantele, barurile și discotecile se închideau înainte de miezul nopții, dar asta nu-i împiedica pe tineri să se distreze pînă în zori. Iar Costineștiul de altădată rămâne un reper de neșters pentru cei care, astăzi, au peste 50 de ani.

Costineștiul a purtat de-a lungul timpului mai multe nume. Prima așezare atestată documentar în acest loc era o mică colonie grecească pe nume Parthenopolis. Pe timpul Bizanțului s-a numit Stratoni, sub stăpânirea turcească a fost Mangeapunar, pentru ca în perioada 1897-1940 să fie populată de așa-numiții germani dobrogeni care își botezaseeră satul Büffelbrunnen, în românește Făntîna bivolilor.

După război comuniștii au rebotezat-o Dezrobirea, nume care apare pe hartă și în 1960, pentru ca, mai apoi, să-i spună Costinești, după numele generalului Emil Costinescu. Apariția în anul 1949 a primei tabere destinate pionierilor a însemnat debutul stațiunii Costinești. Zece ani mai târziu a fost deschisă tabăra internațională a studenților. Printre cei care au tăiat panglica s-a aflat și Ion Iliescu, pe atunci lider al studenților comuniști. Era vorba de câteva sute de corturi albastre așezate de-a lungul falezei. Primii invitați din străinătate au fost studenții cehi și polonezi. Astfel lua ființă „Capitala vacanțelor estivale ale tineretului”.

Evoluția fenomenului Costinești

În anii ‘60 are loc o dezvoltare rapidă a stațiunii. Datorită numărului mare de turiști astfel se deschid cantine, se dă în folosință Complexul Sanatorial, se construiesc vilele de tip bungalow, campingul de 1000 de locuri și căsuțele de vacanță. Tot în anii ’60 eșuează în nordul stațiunii cargoul grecesc Evangelia, a cărei epavă devine, cu timpul, emblema stațiunii. În 1971 este terminat Teatrul de vară, iar în 1976 se construiește hotelul „Forum”. Abia în 1986 apar și vilele „Amiral”. La începutul anilor ’90 stațiunea putea găzdui peste 60.000 de tineri. Tot în jurul anului 1980 apar și celebrele discoteci Vox Maris și Ring, ultima fiind, până după revoluție cea mai mare discotecă în aer liber din Europa de Est.

La Costinești, ca pe tot litoralul, cu o săptămână înainte de Ziua Marinei – care pe vremea comuniștilor era sărbătorită în prima duminică a lunii august și nu de Sf. Maria, cum spune tradiția – aveau loc așa-numitele „Serbări ale Mării”, prilej de petreceri nonconformiste pentru studenții aflați în vacanță. Pozele din acest fotoreportaj au fost realizate de maestrul fotograf Dinu Lazăr în timpul Serbărilor Mării din anii 1983-1985.

Raiul blatiștilor

Deși inițial stațiunea era destinată exclusiv studenților ea a devenit repede una a tuturor tinerilor care veneau la mare prin fostul Birou de Turism pentru Tineret. În anii ’80 era practic imposibil să găsești cazare în plin sezon dacă nu aveai rezervare încă din iarnă, prin BTT. Asta spre bucuria localnicilor care câștigau bani frumoși închiriinduși camerele din case și chiar curțile pentru cei care veneau cu cortul. Astfel că mulți tineri se îngrămădeau, care cum puteau, câte șase-șapte inși prin camerele hotelului Forum, în mini-vilele complexului Amiral și, mai ales, în căsuțele din lemn tip bungalow, cu două sau patru paturi, din campingul care pe hârtie putea găzdui o mie de persoane dar, în realitate, numărul acestora fiind de trei-patru ori mai mare. De unde și „vânătoarea” administratorilor care încercau zadarnic să-i depisteze pe blatiști. A rămas celebră o fază în care s-a stabilit recordul absolut de inși care puteau intra într-o căsuță cu patru paturi: 12!

 

Discotecile Ring și Vox Maris, „perlele” stațiunii

Tot la Costinești, în partea de sud, în locul numit „Golful francezului” și în nord, dincolo de epava Evangeliei se făcea, neautorizat, desigur și nudism. Discotecile Ring, Tineretului și mai luxoasa Vox Maris se umpleau, încă de după-amiază, până la refuz. La fel se umplea și amfiteatrul Teatrului de vară atunci când veneau să concerteze formațiile de rock ale momentului: Holograf, Iris, Compact și altele de folk sau jazz, precum și la spectacolele diverselor trupe de umor precum Divertis. Cu toate că Ring era cea mai populară discotecă, mai toți jinduiau să intre în Vox Maris unde era disk-jockey cunoscutul comentator și redactor de muzică Andrei Partoș. Atât doar că la Vox Maris prețurile erau sensibil mai mari și nu își permitea oricine să intre, mai ales că, pe lângă costul biletului de intrare, exista și o așa-numită „consumație obligatorie”. Întrucât și la Costinești, localurile se închideau la zece seara, doar la Vox Maris programul mergând până la miezul nopții, tinerii își continuau petrecerile pe plajă, cântând la chitară. Iar în perioada Serbărilor Mării, aproape că nu mai se simțea niciun fel de cenzură comunistă.

Revista Secvența și miștourile subtile

Tot la Costinești avea loc și un festival de film pentru tineret. În 1989 festivalul ajunsese la a 12-a ediție. Timp de zece zile, cât dura evenimentul, se tipărea și o publicație numită Secvența, cu Ion Cristoiu Redactor șef, un fel de supliment al Scânteii Tineretului, unde Cristoiu era Redactor șef-adjunct. În București revista se vindea pe bani, dar la Costinești se distribuia gratuit. O revistă de neînchipuit în acei anii cenușii – un fel de Caţavencii sau Kamikaze din zilelor noastre – în paginile căreia apăreau articole semnate de George Pruteanu, Mircea Dinescu, Nae Caranfil sau Mihai Tatulici. Până la urmă, în urma unei turnătorii, din 1987, revista n-a mai apărut, dar tinerii au continuat să ironizeze sistemul în acea oază în care opresiunea comunistă se simțea mai puțin și care se numea Costinești.

Fuse și se duse

În prezent stațiunea este înconjurată și invadată de clădiri kitchoase, plaja e murdară, aleea principală – altădată loc de plimbări romantice – e acum plină de tarabe cu chinezării și puzderie de șaormerii și grătare cu mititei. Vârsta turiștilor a crescut semnificativ, în timp ce calitatea lor a scăzut dramatic. Doar discoteca Vox Maris, în prezent dezvoltată la nivel de complex turistic de lux, mai aduce aminte de ceea ce a fost odată Costineștiul. O palidă umbră a gloriei de acum 30-40 de ani.

Te-ar putea interesa și: