Amintire de pe vremea când eram prost. Reporter de Cursă Lungă

Amintire de pe vremea când eram prost. Reporter de Cursă Lungă

La 14 ani, când alți băieți încă se mai joacă cu mașinuțe, am îmbrăcat prima uniformă militară

Cre’ că am mai povestit asta, cu niscaiva ani în urmă, da’ pe Facebook, nu la ziar. Aceasta este singura imagine în care apar, în ţinuta de elev al Liceului Militar de Marină „Al. I. Cuza” – Constanţa, alături de camarazii mei din Plutonul 4 (Clasa H), Compania a 4-a. Poza este făcută la sfârşitul anului II, pe 12 iunie 1985, iar io sunt ăl mai de jos. Parte din foştii mei colegi de marină sunt comandanţi sau şefi mecanici – pe vapoare comerciale, unii sunt ofiţeri superiori sau maiştri de marină militară, câţiva sunt oameni de afaceri, altul a emigrat în Canada și e milionar în dolari şi unul a fost ofiţer într-un serviciu secret. Io am ajuns ceea ce mi-am dorit cu adevărat: reporter. În bună parte reporter de călătorie.

Şi, da, am navigat şi io destul. Nişte ani buni, plătit de mai multe companii de navigaţie civile până la nivelul funcţiei de Ofiţer II Punte. Şi încă mă mai distrez pe mare, din când în când. Așa am devenit Reporter de Cursă Lungă. Alte imagini din acea perioadă, din restul adolescenţei mele, nu prea mai am, că a avut grijă taică-miu să mi le distrugă. Mă prinsese când mă uitam la ele, fo doi ani mai târziu, în timp ce fumam la fereastră. Într-un acces de furie parentală le-a rupt pe toate motivând că nu am dreptul să păstrez astfel de fotografii în condiţiile în care nu voiam şi nu puteam să-i calc pe urme şi să devin ofiţer de marină militară. Armata nu era de mine, iar temperamentul şi comportamentul meu, boeme încă de pe atunci, îl înfuriau teribil.

Mi-aduc aminte limpede că pe una dintre poze mi-a băgat-o, la propriu, în gură, împreună cu pachetul de Carpaţi pe care mi l-a găsit în buzunar. Cred că am şi înghiţit ceva înainte să vomit pe parchet. Astfel, pentru mine, din punct de vedere imagistic, dar nu numai, perioada ’83-’89 e o gaură neagră. Pozele le ţineam într-o casetă de lemn, rămasă de la bunica maternă, alături de alte suveniruri adolescentine. Caseta o mai am, atât doar că ţin în ea nişte medicamente.

Ne puteți urmări și pe Google News