Americanii le cer ucrainenilor să fie mai activi în luptă: Acum este momentul critic în conflictul cu Rusia

Americanii le cer ucrainenilor să fie mai activi în luptă: Acum este momentul critic în conflictul cu Rusia Joe Biden, nou ajutor pentru Ucraina. Susține aderearea Ucrainei la NATO. Sursa foto: EPA/JIM LO SCALZO

The Washington Post a publicat luni un articol referitor la presiunea Satelor Unite ale Americii cu privire la îndemnul americanilor către Ucraina de a fi mai activă în lupte. Potrivit ziarului, Washingtonul ar putea anunța un nou pachet de asistență militară pentru Kiev, săptămâna viitoare. Administrația americană transmite Kievului că acum este momentul critic în conflictul cu Rusia, când partea ucraineană, grație asistenței militare occidentale, va putea schimba traiectoria situației de pe câmpul de luptă.

Republicanii nu mai vor ajutor pentru Ucraina. Această informație a fost publicată luni de ziarul The Washington Post, citând surse din cadrul administrației SUA. Dacă acest lucru nu se va realiza, avertizează americanii, va fi mai greu pentru Kiev să primească în continuare asistență militară în aceeași cantitate ca până acum, din cauza opoziției republicanilor din Congres și a ambiguității relației dintre aliații americani și Europa pe acest subiect.

Reamintim că Matt Getz, membru în Camera Reprezentanților SUA, alături de 10 susținători, a depus săptămâna trecută o rezoluție prin care cere administrației Biden să întrerupă orice ajutor militar și financiar pentru Ucraina. „Vom încerca în continuare să-i convingem că nu putem face absolut totul la infinit”, a declarat pentru ziar un înalt reprezentant al administrației americane.

Potrivit acestuia, administrația este „ferm convinsă” că în viitor va fi mai greu ca Ucraina să primească același nivel de asistență militară din partea Congresului ca până acum.

Ne puteți urmări și pe Google News

 SUA trimite încă 10 miliarde de dolari

Se așteaptă ca Statele Unite să anunțe săptămâna viitoare trimiterea unui pachet mare de asistență militară la Kiev. În același timp, ar putea fi impuse noi sancțiuni împotriva Rusiei, a informat The Washington Post. Potrivit publicației, administrația și Congresul plănuiesc să aloce alte 10 miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina.

„Administrația Biden lucrează, de asemenea, cu Congresul pentru a aproba încă 10 miliarde de dolari pentru Kiev și este de așteptat să anunțe un alt pachet mare de asistență militară săptămâna viitoare, precum și introducerea de sancțiuni suplimentare împotriva Kremlinului cam în aceeași perioadă”, scrie ziarul.