Autoritățile din SUA au anunțat că va fi greu ca până la finalul anului să fie vaccinate 20 de milioane de persoane.
Un milion de americani au primit deja prima doză de vaccin anticoronaviurs, a anunţat, miercuri, directorul principalei agenţii federale de sănătate publică din Statele Unite ale Americii (SUA).
Nu se va atinge obiectivul de 20 de milioane de vaccinări
„Statele Unite au încheiat astăzi o etapă preliminară, dar crucială. Autorităţile locale au raportat acum că peste un milion de persoane au primit prima lor doză de vaccin anti-COVID-19”, a declarat Robert Redfield, în contextul în care săptămâna trecută au fost distribuite trei milioane de doze.
Doctorul Moncef Slaoui, consilier principal în cadrul programului guvernamental de imunizare, a anunțat că obiectivul imunizării a 20 de milioane de persoane până la sfârşitul anului „foarte probabil nu va fi atins”. Statele Unite ale Americii îşi propun să imunizeze 100 de milioane de persoane până la sfârşitul primului trimestru al anului 2021 şi alte 100 de milioane înainte de sfârşitul celui de-al doilea trimestru.
Se estimează o imunizare masivă în vara anului viitor
Două vaccinuri, produse de Pfizer / BioNTech şi de cei de la Moderna, au fost aprobate până acum pentru distribuire de către autorităţile sanitare din Statele Unite, care au început campania de vaccinare pe 14 decembrie. Imunologul Anthony Fauci a estimat că dacă operaţiunea de vaccinare a populaţiei americane va decurge fără probleme, SUA ar putea ajunge la un nivel de imunizare de 70-85% până în vara anului 2021.
Potrivit estimărilor expertului, persoanele prioritare, cele care trăiesc în casele de bătrâni, personalul medical, lucrătorii din domeniile esenţiale sau persoanele cu risc ar urma să fie vaccinate până în luna martie sau începutul lunii aprilie. Totodată, căsătoriile ar putea fi reluate în mod normal până în iunie sau iulie 2021, a mai lăsat să se înţeleagă doctorul. Fauci.
sursa: Agerpres