Amenzile, soluţia statului pentru întregirea veniturilor
- Adam Popescu
- 3 aprilie 2009, 12:40
Scăderea veniturilor la bugetul de stat a făcut să crească numărul controalelor şi amenzilor aplicate agenţilor economici.Preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii din România, Ovidiu Nicolescu, a declarat pentru evz.ro că începând de la mijlocul lui ianuarie, Consiliul a primit constant plângeri referitoare la faptul că “s-au intensificat controalele Ministerului de Finanţe, dar şi ale altor organisme“.
Nicolescu spune că firmele sunt supuse unui “adevărat atac al controalelor care pune o presiune deosebită pe activitatea acestora”. La rândul său, reprezentantul IMM-urilor pune această înmulţire a controalelor şi a creşterii numărului de amenzi pe seama scăderii veniturilor la bugetul de stat.
Creşterea numărului de şomeri, scăderea contribuţiilor sociale, creşterea numărului de falimente sau scăderea producţiei şi a vânzărilor, sunt doar câteva dintre motivele care au dus la sărăcirea bugetului.
În aceste condiţii, inspectorii fiscali se laudă cu un număr record de amenzi aplicate companiilor.
125,5 milioane de lei în două săptămâni
Datele furnizate ieri de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) arată că inspectorii fiscali din România au efectuat, în perioada 16-29 martie, peste 3.100 de inspecţii şi controale inopinate.
Veniturile strânse din amenzile aplicate acestor firme se ridică 125,5 milioane de lei.
Potrivit ANAF, în acelaşi interval, Fiscul a aplicat 675 amenzi contravenţionale, de 1,3 milioane lei, a confiscat sume şi bunuri de 9,2 milioane lei şi a înaintate 42 sesizări penale penru continuarea cercetărilor aferente unui prejudiciu de 53,5 milioane lei.
Prima rectificare bugetară Guvernul intenţionează să facă prima rectificare bugetară din acest an, tot din cauza scăderii veniturilor la buget.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu declara că nu este o rectificare care ia fonduri de la un minister alocându-el altuia, ci este vorba de reducerea cheltuielilor pe fondul scăderrii gradului de colectare a veniturilor.
Astfel, prima rectificare bugetară din acest an va diminua alocaţiile mai multor ministere, în principal de la Mediu, Turism, Educaţie şi Apărare.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a cerut miniştrilor să reducă cheltuielile de personal cu 5% faţă de suma aprobată iniţial pentru acest an, invocând proasta colectare a veniturilor bugetare în primele luni ale anului, au mai arătat sursele citate.
Potrivit execuţiei publicate de ministerul Finanţelor, bugetul general consolidat a înregistrat în primele două luni un deficit de 3,3 miliarde lei, respectiv 0,63% din PIB, pe fondul unor venituri totale de 25,98 miliarde lei, în scădere cu 6,8%, şi al unor cheltuieli de 29,32 miliarde lei, în creştere cu 10,1%.
Scad încasările din TVA Pe partea de venituri se mai observă reduceri semnificative la încasările din TVA, cu 7,6%, de la 7,21 miliarde lei la 6,66 miliarde lei, şi din impozitul pe profit, de 13,4%, de la 2,29 miliarde lei la 1,99 miliarde lei.
Bugetul pentru 2009 va fi rectificat în perioada imediat următoare, pe un deficit de 4,6% din PIB, faţă de 2% stabilit în programul iniţial, în condiţiile unei ajustări în jos a PIB estimat pentru acest an de la 579 miliarde lei la 531 miliarde lei.
Ajustarea bugetului se va face prin scăderea cheltuielilor primare cu 0,85% din PIB şi majorarea veniturilor prognozate cu 0,25% din PIB.