Persoanele care folosesc anumite telefoane riscă să fie amendați dacă nu respectă mai multe reguli. Ei trebuie să schimbe dispozitivele sau să țină cont de mai multe cerințe. Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a făcut anunțul.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații – ANCOM a precizat că mai mulți posesori de telefoane mobile riscă amenzi mari dacă nu își înlocuiesc dispozitivele. Potrivit specialiștilor, legea va aduce mai multe beneficii.
În categoria telefoanelor care vor deveni interzise pe teritoriul României se încadrează toate dispozitivele fabricate în Statele Unite ale Americii sau în Canada. Acestea folosesc DECT – Digital Enhanced Cordless Telecommunications, un sistem care utilizează frecvențe de tip 1920-1930 MHz și care ar putea împiedica orice tip de comunicare cu serviciile de urgență.
ANCOM a declarat că toate dispozitivele care încalcă aceste reguli impuse vor dispărea, mai ales de pe teritoriul României unde sunt foarte întâlnite. Posesorii acestor telefoane riscă să primească amenzi cuprinse între 500 de lei și 5.000 de lei.
Operatorii de telefonie mobilă vor afla cine sunt utilizatorii care refuză să își schimbe telefoanele cu DECT versiunea 6.0. Aceștia au datoria de a anunța imediat reprezentanții ANCOM pentru a lua măsuri drastice.
ANCOM a precizat că oamenii trebuie să verifice cu atenție țara de proveniență a acestuia, precum și standardul DECT. Posesorii sunt rugați să își schimbe dispozitivele de urgență.
Incarcatoarele telefoanelor se schimbă
O altă schimbare are legătură cu încărcătoarele telefoanelor. Parlamentul European a votat ca dispozitivele să folosească un singur tip de încărcător, respectiv USB-C. Eurodeputatul Alin Mituță a transmis decizia autorităților pe rețelele de socializare.
„Asta ne va scuti de bătăile de cap și va elimina aproximativ 10 000 de tone de deșeuri electronice pe an. Ce urmează? După ce comisia IMCO din Parlamentul European a adoptat această măsură, ca modificare la directiva privind echipamentele radio, urmează să aprobăm și în plen textul, că mai apoi să fie negociat cu Consiliul și să ajungă la o formă finală a legislației”, conchide eurodeputatul USR.
„Mai mulți ani de colaborare cu industria pe baza unei abordări voluntare, au redus deja numărul încărcătoarelor de telefoane mobile de la 30 la 3 în ultimul deceniu, însă nu a fost găsită o soluție exhaustivă. Acum, Comisia prezintă acte legislative pentru a stabili o soluție comună de încărcare pentru toate dispozitivele relevante.
Odată cu propunerea de directivă revizuită privind echipamentele radio prezentată astăzi, portul de încărcare și tehnologia încărcare rapidă vor fi armonizate: USB-C va deveni portul standard pentru toate telefoanele inteligente, tabletele, camerele, căștile, difuzoarele portabile și consolele video portabile. În plus, Comisia propune separarea vânzării încărcătoarelor de vânzarea de dispozitive electronice. Acest lucru va îmbunătăți confortul consumatorilor și va reduce amprenta de mediu asociată producției și eliminării încărcătoarelor, sprijinind astfel tranziția verde și cea digitală”, transmite Comisia Europeană.