Amenzi drastice îi amenință pe românii care folosesc voucherele pentru alimente în mod necorespunzător

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Voucherele pentru alimente în valoare de 250 de lei pot fi primite de către persoanele care au o situație economică precară. Acestea sunt emise o dată la două luni. În situația în care tichetele sociale sunt folosite necorespunzător, oamenii și firmele riscă amenzi de mii de lei.

Prin urmare, voucherele pentru alimente 2022 pot fi utilizate doar pentru alimente sau pentru mese calde, iar în situația în care banii sunt folosiți pentru a cumpăra alte produse, persoanele în cauză riscă amenzi cuprinse între 3.450 și 4.600 de lei.

Amenzi uriașe pentru cei care dau la schimb tichetele sociale pentru bani

Cei care aleg să facă schimb de voucherele pentru alimente, luând bani pe acestea, vor risca amenzi cuprinse între 7.650 și 10.200 de lei.

Amenzi de zeci de mii de lei vor fi primite de magazine sau de cantine și dacă acceptă să primească tichetele sociale de la alte persoane față de cel care beneficiază de acestea.

Amenzi și pentru firmele care nu alimentează cardurile

Firmele care nu alimentează cardurile cu suma de 250 de lei o dată la două luni sau omit să treacă pe suportul electronic datele de identificare ale beneficiarului, a perioadei de valabilitate și a interdicției de a fi utilizate pentru alte scopuri decât cel pentru care au fost emise, riscă amenzi cuprinse între 25.500 și 35.700 de lei, potrivit Antena 3.

Programul vouchere pentru alimente 2022

Tichetele sociale pentru alimente sunt emise pe suport electronic, iar de acestea pot beneficia doar anumite categorii de persoane. Este vorba de:

  • pensionarii ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • persoanele, copiii şi adulţii cu handicap ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Suma maximă alocată beneficiarilor eligibili începând cu 1 iunie 2022 va fi de 1.000 lei. Beneficiarii care nu vor fi eligibili pentru întreaga durată de desfășurare a programului vor primi – în funcție de perioada de eligibilitate - 750 lei, 500 lei sau 250 lei.

Banii alocaţi pe voucherele pentru alimente vor putea fi folosiţi în termen de 12 luni, de la data alocării pe card.

Măsura „Sprijin pentru România”, în cadrul căreia se vor aloca tichetele sociale, pe suport electronic, pentru produse alimentare și mese calde se va desfășura în perioada 1 iunie 2022 – 31 decembrie 2022.