Sancțiunile din țara noastră, în ceea ce privește conducătorii auto, încep să se aliniază cu cele din străinătate. Așadar, șoferii trebuie să înțeleagă că pot ajunge să plătească până la 20.000 de lei pentru o greșeală care, în trecut, era trecută cu vederea.
Pe lângă faptul că multe străzi din România reprezintă un potențial dezastru pentru pietoni și șoferi pentru că țara noastră înregistrează cea mai mare rată a accidentelor din Europa, acestea sunt pline și de gunoaie. Acest lucru este o manifestare a lipsei acute de respect pentru mediul înconjurător a celor care se deplasează cu autovehiculele.
Mai mult decât atât, multe persoane își umplu mașina cu deșeuri și merg câțiva kilometri pentru a le arunca într-un câmp sau în curtea unei case mai mult sau mai puțin părăsite. În acest context, Poliția Română a fost nevoită să înceapă să investigheze astfel de cazuri și, în consecință, să aplice amenzi usturătoare. Dacă încalci aceste reguli poți chiar și să rămâi fără mașină.
Ți se ridică mașina pe loc, dacă arunci gunoaie
O serie stufoasă de sancțiuni au fost introduse pentru români în legea 92/2021 referitoare la regimul deșeurilor. În consecință, dacă abandonezi sau arunci deșeuri în zone interzise, inclusiv pe marginea drumului, riști o amendă între 10.000 și 20.000 de lei. Mai mult decât atât, ca măsură suplimentară, Poliția Română îți poate ridica mașina în care a fost săvârșită fapta.
Legea a fost actualizată în acest an. În varianta inițială, sancțiunile se aplicau doar pentru „deșeuri”, dar acum au fost extinse la orice fel de obiect sau substanță. Este important de precizat că nu este vorba doar de aruncarea în locuri nepermise, pe care le-am enunțat mai sus, dar și îngroparea sau incendierea oricărui fel de substanță sau deșeu. Amenzile enunțate sunt doar începutul dezastrului pentru cei care nu sunt prietenoși cu mediul. Pedeapsa în această situație poate fi completată cu amendă penală și închisoare între trei și cinci ani.
În final, autoritățile române fac un efort pentru educarea participanților la trafic. Chiar dacă acest proces implică niște amenzi foarte mare, Poliția consideră că aceasta este singura modalitate prin care poate fi deprins un comportament ecologic, scrie Playtech.