Amber Heard, ofertă indecentă din partea unei agenții de modele. Nouă milioane de euro pentru o singură filmare

Un jurat din procesul lui Johnny Depp a declarat că nu a fost influențat de rețelele de socializare. Sursa: justjared.com

Amber Heard trece printr-o perioadă extrem de grea. Procesele împotriva lui Johnny Depp nu s-au terminat favorabil pentru ea, ba din contră, trebuie să îi plătească fostului soț despăgubiri de aproximativ 10 milioane de dolari. Situația sa financiară nu este una tocmai bună. În ciuda numeroaselor roluri jucate, nu a reușit să adune în conturi o avere. Salvarea ei ar putea veni din partea unei agenții de modele, care i-a făcut o ofertă indecentă, în schimbul a nouă milioane de euro.

Celebra actriță Amber Heard trece printr-o perioadă extrem de grea din punct de vedere financiar. Despărțirea de Johnny Depp nu a fost una amiabilă, ci din contră. Cei doi actori au ajuns în instanță, unde au fost aduse acuze extrem de grave din partea ambelor părți. Judecătorii au decis că actrița în vârstă de 36 de ani trebuie să îi plătească 10 milioane de dolari vedetei din "Pirații din Caraibe". Acesta va trebui să plătească, la rândul lui, două milioane.

Sentința pronunțată pe 1 iunie de un tribunal de lângă Washington i-a creat mari probleme financiare lui Amber Heard. În ciuda numeroaselor roluri jucate, aceasta nu a reușit să adune prea mulți bani în conturi, așa că plata despăgubirilor de 10 milioane de dolari o pune într-o situația critică.

Aflată în mare încurcătură, Amber Heard a primit o ofertă indecentă din partea unei celebre agenții de modele, care ar putea să îi rezolve problemele financiare. „Zen Models” vrea ca actrița să apară într-un film pentru adulți, în schimbul a nouă milioane de euro.

„Zen Models este o agenție de modeling pentru adulți și o companie de producție. Am intrat în contact cu un grup de companii de producție cinematografică care sunt interesate să îi ofere dnei Heard un contract pentru a juca într-o producție video”, au declarat reprezentanții agenției de modele.

Amber Heard, ofertă de nouă milioane de euro pentru un rol indecent

Agenția de modele susține că oferta făcută de ei celebrei actrițe ar putea să îi rezolve acesteia problemele financiare. Cu cei nouă milioane de euro, Amber Heard ar putea să plătească despăgubirile către Johnny Depp.

Reprezentanții agenției de modele au oferit o declarație cu privire la oferta făcută celebrei actrițe, punând accent pe faptul că propunerea este o oportunitate. Mai mult, ei prezintă avantajele pe care le-ar avea Amber Heard dacă ar accepta să apară în filmul pentru adulți.

„Am decis să îi oferim lui Amber Heard o posibilă soluție la unele dintre problemele ei. Acest videoclip [film pentru adulți] ar fi fost creat pentru a-i permite lui Amber Heard să se maturizeze ca personalitate și să-și trăiască propria sexualitate. Există mai multe regizoare premiate care ar crea un scenariu care să o portretizeze pe Amber și să întărească lumina sexualității feminine.

Această ofertă este pentru a-i permite lui Amber să își plătească datoriile dacă nu merge până la capăt cu apelul și pentru a-și oferi o pauză de la presa negativă care îi răpește orice oportunitate de a trăi o viață liniștită cu noua ei familie”, se mai arată în declarația oferită de reprezentanții agenției „Zen Models”, potrivit celor de la gamingnewstime.de.