Ambasadorul Rusiei în Italia: „Noul guvern nu pare să dorească să-și schimbe poziția față de conflictul ucrainean. Dar să așteptăm faptele”

Sursa foto: Administratia Prezidentiala

În cadrul unui interviu acordat Agenţiei Tass, ambasadorul Rusiei în Italia, Serghei Razov, a declarat că noul guvern va continua să sprijine Kievul. Dacă în urma cuvintelor lui Berlusconi privind prietenia regăsită cu Vladimir Putin și cele ale noului Președinte al Camerei, Lorenzo Fontana, despre ceea ce el a numit ''efectul bumerang'' al sancțiunilor împotriva Rusiei pentru Europa, apăruseră unele îndoieli, trimisul Moscovei în Italia spune că nu este foarte încrezător în privinţa unei schimbări de direcție a guvernului: ''Până acum a fost trasată o linie pentru continuarea sprijinului acordat Ucrainei și respectarea sancțiunilor anti-ruse. Desigur, sperăm în bunul simț, însă în timpul convorbirii telefonice din 4 octombrie dintre Meloni și Zelenski a fost confirmată intenția noului guvern italian de a continua sprijinul global pentru regimul de la Kiev. Până acum nu văd niciun motiv pentru care aş putea vorbi despre o revizuire a priorităților'', a afirmat dioplomatul rus.

Totuși, Razov a ținut să sublinieze că sunt doar impresii personale și că vrea să aștepte primele acțiuni ale Romei în acest sens: ''Prefer totuși să aștept faptele - a adăugat el. Victoria coaliției de centru-dreapta în alegerile recente din Italia și primele declarații ale liderilor noului guvern în formare merită, în mod evident, atenție și necesită o analiză suplimentară''. Ambasadorul, tot potrivit celor raportate de Tass, nu a exclus posibilitatea adoptării unor noi măsuri anti-ruse, deși a reamintit că până acum sancțiunile și măsurile restrictive impuse Rusiei nu au fost luate individual de guvernul italian, ci în cadrul liniei comune convenite cu UE, NATO și G7. ''În acest moment, nu poate fi exclusă nicio opțiune. Desigur, sperăm că va prevala bunul simț, chiar dacă fiecare consideră că are mai mult''.

Făcând un bilanț al situației, ambasadorul explică că ''în acest moment, relațiile noastre bilaterale sunt într-o pauză prelungită. Nu este alegerea noastră. În ciuda acuzațiilor continue împotriva Rusiei în declarațiile unor politicieni italieni și a presei care s-a amestecat în procesele electorale și politice din această țară, oamenii care cunosc starea actuală a lucrurilor vor fi de acord că Rusia nu a făcut și nu face nimic ce poate provoca pagube reale Italiei și poporului său, cu care am întreținut invariabil relații de prietenie reciproc avantajoase''. De altfel, Razov spune că este convins că interesele fundamentale ale Rusiei și Italiei ''coincid în mare măsură''. Dar cu siguranță nu se mai poate vorbi de o anumită ''poziție privilegiată'' a Romei cu un rol de mediere în relațiile dintre Moscova și UE: ''Voi răspunde pe scurt că nu. Și nu este vorba că ne-am fi pierdut încrederea în Italia și cu atât mai mult în poporul italian, pentru care avem o simpatie sinceră și sentimente prietenoase. Însă cred că este corect să ne abținem de la așteptări nefondate și false care pot induce în eroare''. Presa italiană, observă Razov, ''scrie zilnic informații parțiale sau nesigure despre Rusia și operațiunea militară specială din Ucraina, în spiritul propagandei occidentale''. Deși, potrivit diplomatului, mulți oameni din Italia ''nu au nicio dorință să se alăture acestui cor anti-rus. Iar noi, în munca noastră, desigur că suntem ghidați de această Italie", notează ilfattoquotidiano.it.

(Traducerea Rador)