O mare companie renunță la sistemul hibrid. Angajații vor lucra la birou, cinci zile pe săptămână

O mare companie renunță la sistemul hibrid. Angajații vor lucra la birou, cinci zile pe săptămână Sursa foto: Ronald Carreño/ Pixabay

Amazon vrea să aducă personalul corporativ din nou la birou deoarece vrea să  încheie politica de lucru hibridă. Schimbarea va intra în vigoare din ianuarie, a anunțat directorul executiv al Amazon, Andy Jassy, ​​într-o notă adresată personalului.

Amazon renunță la sistemul hibrid

Așadar, Amazon a cerut angajaţilor corporativi să lucreze cinci zile pe săptămână de la birou, în loc de trei cum este în prezent, a transmis Andy Jassy. Este o decizie radicală revenirea la birou a lucrătorilor corporativi să fie la birou. Compania le acordă angajaţilor timp până pe data de 2 ianuarie, după care vor fi nevoiți să adere la noua politică a companiei.

De asemenea, Amazon intenţionează să-şi simplifice structura corporativă, având mai puţini manageri, pentru „a elimina straturi şi aplatiza organizaţiile”, a mai anunțat Andy Jassy.

Jassy este cunoscut ca un sceptic în ceea ce privește munca de la distanță. Mai trebuie amintit că personalul de la sediul din Seattle a organizat un protest anul trecut, deoarece compania a înăsprit indemnizația de muncă la distanță. Ulterior, Amazon l-a concediat pe organizatorul protestului.

Aceste schimbări pot reduce locurile de muncă

Pe lângă revenirea la birou cinci zile pe săptămână, Amazon a spus că va pune capăt operațiunilor de lucru în SUA, deși va continua în cea mai mare parte a Europei. Compania a spus că personalul poate lucra în continuare de acasă în situații speciale, cum ar fi un copil bolnav sau alte urgențe de familie.

An man sitting on his couch using the Fire Max 11, Amazon's largest and most powerful tablet.Amazon, schimbare majoră. Sursa foto: Facebook

Amazon a mai anunțat că fiecare echipă îşi va revizui structura, iar multe funcții  vor fi desființate deoarece nu mai sunt necesare. Compania şi-a crescut numărul de angajaţi pe parcursul pandemiei, înainte ca Jassy să preia conducerea. Numărul angajaţilor de la Amazon este de 1,53 milioane în al doilea trimestru, cu o creştere de doar 5% faţă de anul trecut.

Amazon vrea să anuleze munca de acasă

Jassy le-a scris angajaților că Amazon face aceste schimbări pentru a-şi consolida cultura corporativă și pentru a se asigura că angajații rămân agili. El le-a mai transmis că la Amazon a creat o „căsuţă poştală a birocraţiei”. Acesta vrea ca Amazon să funcţioneze ca cel mai mare startup din lume.

Mișcări precum cea de la Amazon vin cu consecințe, a explicat Prithwiraj Choudhury, profesor la Harvard care studiază munca de la distanță. Choudhury a spus că cercetările au arătat că, atunci când companiile retrag politicile flexibile de muncă, deseori pierd cei mai buni angajați. De asemenea, mai spune el, este o modalitate pentru companii de a-și reduce numărul de angajați fără concedieri.

Ne puteți urmări și pe Google News