ALPAB: Gripă aviară în Parcul Tineretului

ALPAB: Gripă aviară în Parcul Tineretului

Având în vedere dispoziţiile emise la începutul acestei luni de Primarul General, Gabriela Firea, privind combaterea răspândirii cazurilor de gripă aviară la nivelul Capitalei, reprezentanţii Municipalităţii au luat toate măsurile necesare pentru evitarea răspândirii acestui virus.

În conformitate cu reponsabilitatile care îi revin prin înfiinţarea celulei de criză constituită la nivelul Primăriei Capitalei, ALPAB supraveghează populaţiile de păsări sălbatice, în special păsările de apă, din parcurile pe care le administrează. Astfel, în dată de 15 februarie reprezentanţii ALPAB au găsit două păsări decedate în Parcul Tineretului, şi, conform procedurii, au sesizat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentelor - Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentelor Bucureşti, iar specialiştii ANSVSA au prelevat probele necesare.

Ulterior, în dată de 20 februarie, ALPAB a fost înştiinţată că rezultatul a fost pozitiv pentru influenţă aviară la păsări sălbatice. Pe cale de consecinţă, conform responsabilităţilor, ALPAB a incinerat cadavrele celor două păsări. Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement (ALPAB) instituţie subordonată Municipalităţii, supraveghează în continuare populaţiile de păsări sălbatice din parcurile şi de pe lacurile pe care le administrează şi va notifica autorităţile competenţe în cazul păsărilor descoperite moarte.

Potrivit medicilor, deşi nu există un risc imediat de transmitere la om, autorităţile trebuie să ia toate măsurile care se impun conform legislaţiei internaţionale, pentru a împiedică apariţia unui virus gripal recombinat (adică virus gripal aviar+virus gripal uman) care ar putea afecta populaţia umană.

Ne puteți urmări și pe Google News