Aloe vera, planta sănătăţii

Deşi medicina populară i-a redescoperit proprietăţile abia în ultimele decenii, Aloe vera este una dintre cele mai vechi plante medicinale cunoscute de om.

Vechii greci o foloseau pentru vindecarea a numeroase boli interne sau externe, egiptenii o foloseau pentru regimurile de întreţinere a frumuseţii şi pentru îmbălsămarea morţilor, iar medicina chineză o numea “medicamentul armoniei”. Ruşii numesc această plantă “elixirul longevităţii”, iar indienii americani o cunoşteau ca fiind “vindecătorul tăcut”. Medicii antichităţii, Dioscoride şi Plinius preţuiau foarte mult proprietăţile terapeutice ale acestei plante. În acele vremuri, în Europa, sucul de aloe costa foarte mult. Se spune că, din cauza aloei, Alexandru Macedon a încercat să cucerească o insulă pe care se cultiva această plantă din care băştinaşii făceau un suc cu proprietăţi tămăduitoare. Plantă asemănătoare cactuşilor, Aloe vera creşte în zonele fertile cu climă caldă. Din cele aproximativ 200 de specii de aloe, o parte sînt apreciate mai mult ca plante decorative, dar celebritatea de plantă vindecătoare i-a revenit speciei “Aloe barbadensis miller”, cunoscută, în special, ca “Aloe vera”. Ca o confirmare actuală a proprietăţilor terapeutice, cunoscute de mii de ani, oamenii de ştiinţă au evidenţiat o parte din efectele curative remarcabile ale acestei plante. Planta conţine un complex extraordinar de bogat de substanţe, din care două sînt cele mai importante: - aloina – situată imediat sub coaja frunzei, un lichid galben lăptos, cu gust amar, folosit de secole ca laxativ (utilizat sub forma de praf) şi - gelul de aloe – un lichid vâscos situat în interiorul frunzelor.  Principalul dezavantaj care a făcut ca folosirea aloei să nu fie atît de răspîndită pe cât este de eficientă în tratarea atâtor afecţiuni, a fost instabilitatea accentuată a gelului extras din frunze. După tăierea unei frunze, sucul obţinut prin stoarcerea acesteia se oxidează foarte rapid (dacă nu este prelucrat în decurs de două ore), pierzându-şi din calităţile curative (95 la sută din principiile active sînt oxidate şi atacate de microorganisme). Acest fapt a făcut ca utilizarea aloei să fie limitată numai la zonele unde planta creşte în mod natural. Cu toate acestea, tradiţiile diferitelor popoare menţionează efectul vindecător extraordinar al plantei de aloe şi oferă metode empirice de conservare a principiilor active conţinute în plantă. Proprietăţi terapeutice Aloea este un dezintoxicant natural care stimulează imunitatea organismului. Conţine şase agenţi antiseptici şi este un excelent analgezic natural. Acţionează ca un antiinflamator natural şi accelerează vindecarea prin creşterea afluxului de sânge în piele. Stimulează refacerea ţesuturilor afectate, funcţia celulelor nervoase şi regenerarea celulelor postoperator. Are remarcabila proprietate de a penetra ţesuturile în profunzime, substanţele conţinute reuşind să treacă prin toate straturile pielii. Această însuşire o face extrem de eficientă în cosmetică.Alifiile cu aloe dau umiditate pielii, protejează împotriva arsurilor de soare, a înţepăturilor de insecte, a tăieturilor şi sunt eficiente în tratarea acneei şi a psoriazisului. Aloea este, în acelaşi timp, un foarte eficient bactericid, fungicid şi antiviral, fară a avea efecte secundare. Datorită conţinutului crescut de vitamine, enzime, minerale şi aminoacizi, este folosită şi ca supliment nutriţional. Preparatele cu aloe sunt de ajutor persoanelor cu sistem imunitar slăbit: oameni în vârsta, pacienţi cu cancer sau SIDA. În general, influenţează pozitiv toate procesele patologice însoţite de o deficienţă imunitară. Stimulează capacitatea vizuală şi procesele metabolice, dă energie organismului. Ajută la refacerea organismului după intoxicaţii şi după iradieri. Leacuri populare cu aloe Medicina populară românească recomandă un remediu naturist din aloe macerată în miere şi vin, remediu folosit cu succes în numeroase afecţiuni digestive şi ca revitalizant în diferite tipuri de convalescenţe. Pentru acest preparat, frunzele de aloe (recoltate numai de la plante în vîrstă de 3-6 ani, neudate timp de 5 zile) se taie mărunt sau se trec prin maşina de tocat carne, apoi se combină într-un vas de sticlă după următoarea reţetă: - 2 părţi frunze mărunţite, 3 părţi miere de albine polifloră şi o parte vin roşu sau suc de lămîie. Se omogenizează bine amestecul, se toarnă într-un borcan care se acoperă cu capac şi se pune la macerat timp de o săptămână, la loc întunecos, răcoros şi uscat (de regulă la frigider). Are o valabilitate de 4-6 săptămîni. Se ia cîte o lingură de către adulţi şi o linguriţă de către copii, de 2 ori/zi, cu o oră înaintea meselor principale. Cura se ţine timp de 2-4 săptămîni. După 2 săptămîni de întrerupere, cura poate fi reluată. Pe timpul curei se elimină grăsimile, conservele, alcoolul, carnea, ouăle şi laptele din alimentaţie. La fel de utilizat este şi sucul proaspăt de aloe. Acesta, în doze mici, trezeşte pofta de mîncare şi îmbunătăţeşte digestia. O doză prea mare are însă acţiune purgativă puternică. sursa: evenimentul.ro