Alocații mărite substanțial. Guvernul a făcut marele anunț
- Andrei Arvinte
- 18 martie 2019, 11:43
Copiii vor primi mai mulți bani la alocații, iar aceasta este o veste foarte bună. A fost votată o creștere substanțială a alocațiilor.
Ministerul Muncii a făcut anunțul așteptat de atâtea familii din România. Copiii vor avea alocații mai mari, scrie Cancan.
Cuantumul va fi următorul:
– 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
– 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora;
– 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
„Măsura a fost luată ca urmare a deciziei Parlamentului României, de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu suma de 2,13 miliarde lei, în vederea majorării alocaţiilor de stat pentru copii, prin Legea Bugetului pe anul 2019”, a precizat Guvernul.