Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor, susţine necesitatea unei reforme pentru Televiziunea publică.
Alianța USR-PLUS este hotărâtă pe TVR. Este nevoie de o decizie a alianței, spune Iulian Bulai.
„Va trebui o decizie a alianţei, dar noi, cei de la USR PLUS, suntem de acord cu o reformă şi legislativă pentru TVR în cel mai scurt timp, când va începe sesiunea ordinară. S-au propus grupuri de lucru în cadrul coaliţiei de guvernare pentru a începe acest demers, se va face împreună cu societatea civilă", a spus Bulai, la o dezbatere pe situaţia TVR cu jurnalişti şi reprezentanţi ai societăţii civile.
El a spus că trebuie o reformă a TVR care să ţină cont de „chestiuni relevante de acum, nu din 1994”, când a fost făcută legea de funcţionare a acestei instituţii, menţionând că publicul trebuie să fie mai divers, nu numai cu vârste peste 50 de ani.
„Nu am exact acest răspuns”
Bulai a menţionat că trebuie făcut un profil al persoanei care va ocupa funcţia de preşedinte - director general al Televiziunii publice.
„Deci, cine ar fi persoana potrivită? O persoană din interiorul TVR, din afara TVR, dar cu experienţă de management şi jurnalist, o persoană care are doar experienţă în management, oameni care au observat presa din România timp de 20 - 25 de ani din societatea civilă, un manager cu experienţă de la alte televiziuni publice din străinătate? Nu am exact acest răspuns.
Subliniez crezul meu politic despre Televiziunea publică, şi anume o televiziune care trebuie să fie curajoasă, liberă, independentă, de referinţă, care să fie citată, care să fie relevantă, care să fie, datorită misiunii şi bugetului pe care îl are, televiziunea care creează cel mai mult conţinut de investigaţii, documentare şi dezbatere relevantă în spaţiul public pentru informare, dar şi pentru educare”, a afirmat Bulai.
Întrebat când va fi chemată la audieri, în Comisia de cultură, preşedintele - director general Doina Gradea, deputatul USR a precizat că acest lucru se va întâmpla în momentul discutării rapoartelor de activitate ale TVR.
Alianța USR-PLUS hotărâtă pe TVR. „E o bulibășeală totală”
În timpul dezbaterii, Sorin Ioniţă (Expert Forum) a spus că sunt mari probleme la TVR, menţionând că este un eşec în definirea misiunii acestei instituţii, care nu este "clară", dar şi în legătură cu subvenţia de la buget primită.
„E o bulibăşeală totală", a afirmat Sorin Ioniţă, menţionând că Televiziunea publică este „de tip european generalist, cum existau în anii '60, iar "limbajul vizual este demodat", „omoară audienţa".
La rândul său, Mircea Toma, preşedinte al Agenţiei de Monitorizare a Presei, consideră că în România, în momentul de faţă, presa este în derivă, iar „paradigma comercială a câştigat meciul şi majoritatea instituţiilor media funcţionează într-o cheie exclusiv comercială. Jurnalismul de investigaţie mai există în 2 mici oaze. A dispărut din Televiziunea publică. Cenzura s-a manifestat şi prin dispariţia acestei categorii de jurnalism”.
Ioana Avădanei, de la Centrul pentru Jurnalism Independent, a apreciat că publicul Televiziunii române este de vârstă 50 plus, menţionând că există un mare semn de întrebare în privinţa viziunii din această instituţie.
„Vedem rapoarte ale Curţii de Conturi, procese câştigate (...) Trebuie să vedem de unde vin aceste practici defectuoase. (...) Modificarea legii trebuie să fie ultimul pas pe care îl facem, după ce avem toate informaţiile adunate", a subliniat ea, potrivit Agerpres.
Poziția oficială a TVR
Recenta dezbatere cu privire la situaţia actuală și viitorul TVR, inițiată de către domnul deputat Iulian Bulai, Președinte al Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare din Camera Deputaților, s-a lansat într-un mod cu totul aparte.
Dincolo de absența de la această primă etapă a dezbaterii a oricărei reprezentări din partea SRTv, faptul că nu s-a încercat niciun demers de consultare a European Broadcasting Union (EBU) nu poate decât să îmi stârnească uimirea.
A nu implica cel mai important și reprezentativ organism european din domeniul Serviciilor Media Publice într-o dezbatere de acest gen ridică o multitudine de semne de întrebare.
Este surprinzător faptul că domnul deputat Bulai, Președinte al uneia dintre comisiile de specialitate din Parlamentul României, pare a nu fi familiar cu uriașa expertiză și importanta capacitate de suport cu care EBU poate contribui la un demers de o asemenea complexitate, cum este reconsiderarea misiunii și destinului televiziunii publice din România.
Desigur, actualul cadru legislativ trebuie analizat și revizuit, astfel încât să permită dezvoltarea și optima poziționare a TVR în peisajul media din România și din Europa. Acesta, însă, este atributul Parlamentului României, iar TVR nu poate – pentru moment – decât să funcționeze în deplinul respect al Legii 41/1994 și al tuturor celorlalte acte normative care guvernează activitatea sa.
Un mic fragment din Strategia EBU „Together” pentru perioada 2019 – 2021, precizează următoarele: „(...) independența este una dintre cele mai presante provocări pentru Serviciile Media Publice pe multe dintre piețele naționale. Lipsa acestei independențe, fie ea economică sau politică, influențează guvernanța membrilor noștri, ca și libertatea lor editorială. Acest lucru afectează nu doar capacitatea lor de a oferi servicii de calitate, dar distruge și încrederea publicului. Fără încredere, niciun serviciu public nu își poate îndeplini misiunea sau genera valoare. Tocmai de aceea, calitatea și adecvarea reglementărilor și politicilor specifice, ca și climatul politic care afectează Serviciile Media Publice, sunt cruciale. Membrii noștri sunt încurajați să își susțină cauza și să își facă auzit punctul de vedere.”
În spiritul celor de mai sus și ținând cont de vasta experiență a EBU cu privire la valorile, misiunea și legislația privitoare la Serviciile Media Publice, îmi exprim public speranța că domnul deputat Bulai va fi deschis atât unui dialog constructiv cu SRTv, cât și unei largi consultări cu experți recunoscuți la nivel național și european, așa cum este EBU, în ceea ce privește TVR și viitorul acesteia”, este comunicatul TVR semnat de Doina Gradea, Preşedinte-Director General SRTv.