Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că nu sunt preconizate noi restricții cu privire la valul 5. În schimb se va ţine cont de tot ceea ce se va întâmpla cu capacitatea sistemului de sănătate.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunţat că nu exclude măsuri mai dure pentru combaterea valului cinci, şi spune: Pot fi luate şi alte măsuri în funcţie şi de ceea ce se întâmplă în sănătate, a precizat ministrul în conferinţa de presă.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, marţi, că nu sunt preconizate noi restricţii în valul 5 al pandemiei, dar că, în funcţie şi de ceea ce se întâmplă cu capacitatea sistemului de sănătate de a prelua pacienţi, pot fi luate şi alte măsuri.
“În momentul de faţă nu sunt preconizate, există un mecanism în funcţiune care se referă la incidenţa de 1 la mie, incidenţa de 3 la mie, acestea sunt mecanismele care vor funcţiona. Sigur că, în funcţie şi de ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate, apropo de capacitatea sistemului de a prelua pacienţi, pot fi luate şi alte măsuri, dar aceste măsuri nu sunt neapărat din partea Ministerului Sănătăţii, sunt măsuri care vor fi luate de către Guvernul României”, a declarat ministrul Rafila la Constanţa.
Rafila: În mod evident, ne aflăm pe un val de creștere rapidă
Şi continuă: Este una dintre cele mai rapide creșteri din Europa în acest moment din punct de vedere al ratei de reproducere a infecției. Avem un salt săptămânal de 1,5 ori a numărului de cazuri. Dacă săptămâna trecută aveam 6.000 (de cazuri), acum sunt aproape 9000. A fost creștere și în valul 4, pentru mai multe săptămâni. Problema este în momentul de față când se va opri această creștere”, a mai subliniat Alexandru Rafila.
Mai mult, ministrul susţine că specialiștii estimează că România va avea un milion de cazuri noi de COVID în valul 5 al pandemiei și rămâne de văzut dacă este o estimare optimistă sau poate să fie depăşită de realitate.
Reamintim că ministrul Sănătății a sosit marţi la Constanţa cu scopul de a vizita Spitalul de Boli Infecţioase, care a fost închis în urma incendiului din luna octombrie 2021.