Alexandru Bălan, scos din arest și predat autorităților din Republica Moldova. Fostul adjunct SIS, escortat până la Vama Albița

Alexandru Bălan, scos din arest și predat autorităților din Republica Moldova. Fostul adjunct SIS, escortat până la Vama AlbițaAlexandru Bălan. Sursa foto: Arhiva EVZ

Alexandru Bălan. fostul adjunct al Serviciilor de Securitate din Republica Moldova va fi escortat de polițiștii români până la punctul de frontieră Albița, în vederea predării către autoritățile din țara vecină pentru executarea unei pedepse privative de libertate, potrivit unui anunț al Poliției Române. Măsura vine în urma unei hotărâri emise de Curtea de Apel București, care a dispus punerea în aplicare a procedurilor de extrădare și transfer.

Alexandru Bălan, predat autorităților din Republica Moldova

Fostul adjunct Alexandru Bălan este acuzat că ar fi furnizat informații clasificate către reprezentanți ai unor servicii de informații străine, în contextul unor întâlniri care ar fi avut loc la Budapesta, potrivit anchetatorilor.

Aceștia susțin că datele ar fi ajuns la un ofițer al serviciilor secrete din Belarus, în condițiile în care Bălan a ocupat anterior funcția de director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, poziție care îi oferea acces la informații cu regim secret.

Mașină de poliție în acțiune

Sursă foto: Facebook

Fostul adjunct al Securității din Republica Moldova, în centrul unei anchete

Ancheta este coordonată la nivel european prin Eurojust, la care participă autorități judiciare și structuri de informații din România, Ungaria, Cehia și Republica Moldova.

Potrivit Poliției, ancheta vizează activități desfășurate în perioada 2024–2025, inclusiv întâlniri externe și posibile transferuri de informații sensibile care ar fi afectat securitatea unor state implicate.

Când a fost prins Alexandru Bălan

În urma deciziilor instanțelor competente, Alexandru Bălan urmează să fie escortat de autoritățile române până la punctul de frontieră Albița, unde va fi predat autorităților din Republica Moldova, în baza mecanismelor de cooperare judiciară internațională, anunță Poliția Română.

„În urma activităților desfășurate de către polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism – Structura Centrală, la data de 9 septembrie 2025, a fost dispusă reținerea acestuia și ulterior arestarea preventivă, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în forma continuată”, potrivit Poliției.

Fostul adjunct al Serviciilor de Informații și Securitate din Republica Moldova a fost reținut de polițiștii români în toamna anului trecut, în urma unei acțiuni desfășurate la București, fiind ulterior plasat în arest preventiv.