Război în teatrul românesc. Alexandru Arşinel (72 de ani) şi Victor Rebengiuc (78 de ani) se ceartă urât de la o femeie. Vezi despre cine e vorba
- Alexandra Postelnicu
- 22 ianuarie 2012, 16:02
Ceea trebuia să fie o recunoaştere a activităţii de-a lungul timpului în teatrul şi filmul românesc, s-a dovedit a fi subiect de dispută între mai marii teatrului românesc. Alexandru Arşinel şi Victor Rebengiuc se ceartă pe faptul că Stela Popescu, partenera de scenă a lui Arşinel, a primit înaintea Marianei Mihuţ, soţia şi partenera de scenă a lui Rebengiuc, o stea pe Aleea Timpului din Bucureşti.
În acest sens, Alexandru Arşinel a declarat că Victor Rebengiuc este un mitocan. Reacţia dură a actorului a venit după ce Victor Rebengiuc a atacat-o pe prietena şi colega sa de scenă, Stela Popescu. "Este o ieşire în stilul lui Rebengiuc, mitocănească, atât (...) Nu este nimic surprinzător pentru colegii care îl cunosc (...), dar este caraghios, efectiv caraghios, un om probabil măcinat de o anumită stare a lui negativă (...) Din toată treaba asta nu suferă Stela, suferă nevasta lui, Mariana Mihuţ. Suferă şi probabil că a suferit", a declarat Alexandru Arşinel, informează agentia.org. Reacţia actorului vine după ce Victor Rebengiuc a atacat-o dur pe Stela Popescu. Rebengiuc este supărat că actriţa a primit o stea pe Aleea Timpului din centrul Capitalei înaintea soţiei sale, Mariana Mihuţ. "Păi, are Stela Popescu stea înaintea Marianei Mihuţ? Cum adică? Păi, cine e Stela Popescu, care spune aceleaşi bancuri de 50 de ani, şi cine e Mariana Mihuţ, care are un repertoriu de roluri extraordinare făcute până acum?", a atacat Rebengiuc.
- Potrivit organizatorilor, actorul Victor Rebengiuc s-a înşelat şi a încurcat datele. El a acuzat-o pe nedrept pe Stela Popescu şi a folosit un limbaj nepotrivit, în pofida faptului că Mariana Mihuţ a obţinut o stea pe Aleea Celebrităţilor pe 27 noiembrie 2011, în timp ce Stela Popescu s-a ales cu aceeaşi distincţie pe 14 decembrie 2011.
REACŢII
- Victor Rebengiuc: "Habar n-am. Nu mă interesează".
- Stela Popescu: "Fiecare e liber să gândească ce vrea. Nu mă interesează subiectul".
- Alexandru Arşinel: „Am pus punct la treaba asta. Ce am avut de spus am spus. N-am de gând să continui, e dragradant”.
Cum comentaţi declaraţiile lui Victor Rebengiuc?