Alex Velea, speriat de mișcările soției sale. Antonia: „A zis că trebuie să se ferească, că îi e frică acasă!”

Sursa foto: Antonia / Facebook

Alex Velea a rămas uimit de forța pe care o are soția sa. Antonia îi dă viață lui Oli în filmul „Haita de acțiune”, iar în unele secvențe trebuie să își demonstreze aptitudinile sportive. După ce a văzut filmul, celebrul artist „a zis că trebuie să se ferească, că îi e frică acasă”, potrivit Antoniei.

Îndrăgita cântăreață Antonia face parte din distribuția filmului românesc „Haita de acțiune”. Ea îi dă viață personajului Oli și este un agent din cadrul unei secții de poliție. Alături de alți colegi, trebuie să apere orașul de răufăcători.

Antonia mărturisește că a fost o experiență inedită și că unele scene din film au supus-o la un antrenament intens. Cu toate acestea, și-a descoperit o nouă pasiune și susține, amuzată, că se simte puțin îngrijorată de „pornirile” sale actoricești.

„M-am antrenat! Să știi că n-am avut mult timp la dispoziție, cred că ne-am antrenat de trei sau patru ori, timp de trei zile.

A fost o experiență superbă, mi-au plăcut foarte mult scenele de luptă. Am început să mă îngrijorez că mi-a plăcut atât de mult. Aș mai juca, mi-am descoperit plăcerea asta de filme cu acțiune. Nu vreau să știu cum e să te antrenezi cât trebuie, de fapt, luni întregi. Cred că aș juca super bine”, a mărturisit Antonia pentru cancan.ro.

Alex Velea, impresionat de modul în care Antonia lovește cu pumnul

Amuzată, artista susține că Alex Velea a fost impresionat de condiția sa fizică și de cum s-a descurcat la scenele de luptă.

„Acum a zis că trebuie să se ferească, că îi e frică acasă! El nu îl văzuse deloc, l-a văzut pentru prima dată acum”, a spus Antonia, precizând că soțului ei i-a plăcut mult filmul.

Cântăreața își dorește ca și cei trei copii ai ei să o vadă pe marele ecran, însă sunt unele secvențe necenzurate. Totuși Antonia are două variante pentru a trece peste această problemă: ori îi cere ui BRomania o versiune cenzurată, ori le atrage atenția la altceva atunci când urmează scenele pe care cei mici nu trebuie să le vadă.

În film, Oli este nevoită să mintă pentru a-și proteja fratele. Întrebată dacă a făcut asta și în viața de zi cu zi, Antonia a răspuns fără ocolișuri.

„Nu îmi amintesc clar, dar știu că am făcut de multe ori treaba asta și de câteva ori mi-am luat și eu vină asupra mea ca să îi protejez pe alții”, a mărturisit artista.