Alex Ştefănescu: "Plagiatul lui Victor Ponta e o ruşine"| VIDEO

Alex Ştefănescu: "Plagiatul lui Victor Ponta e o ruşine"| VIDEO

Criticul literar a explicat implicaţiile "copy/paste-ului" premierului, de la compromiterea unor academicieni până la denigrarea muncii intelectuale.

Evenimentul zilei: Aţi putea să vă prezentaţi pentru publicul EVZ? Alex Ştefănescu: Ce e semnificativ la mine este că sunt critic literar. Ce înseamnă asta am explicat de multe ori, am ţinut şi o conferinţă la Teatrul Naţional intitulată "Profesia de critic literar". Nu că aş şti eu mai bine decât alţii, nu că aş fi un critic literar important, ci fiindcă m-am gândit foarte serios la condiţia de critic literar. Cel mai amuzant este un moment în care i-am explicat lui Gigi Becali ce înseamnă să fii critic literar. M-a invitat prin Dan Pavel la hotelul Marriott, unde avea închiriate nişte birouri. Becali m-a primit, a făcut întâi un scandal că i s-a furat o pipă de argint şi zicea că nu avea o valoare în bani, ci, cum i-a explicat lui Dan Pavel, avea o valoare sentimentală. Şi zice: "Nu puteaţi şi voi să furaţi un laptop?". Într-adevăr erau laptopuri răspândite peste tot. Mie mi-au şi sclipit ochii: "Maaaamă, ce-aş fura un laptop!" (râde). Aşa, aferat, ocupat cu alte chestii s-a aşezat la birou. Pe el trona o statuie a lui Mihai Viteazul enormă, nu o statuetă, o statuie aşa de mare că putea fi aşezată într-un parc. Se aşează cu coatele pe masă, se uită drept în ochii mei şi zice: "Sunteţi un om foarte rău". "Cum?", îl întreb. "Păi, mi-a zis Dan Pavel că sunteţi critic literar". "Dar asta nu înseamnă că eşti rău". "Ba da. Cum apare o carte, îmi închipui că vă frecaţi mâinile şi vă spuneţi «Am ce să mănânc astăzi, am despre ce să scriu, încă o carte proastă»". Am făcut mari eforturi să îi explic că un critic literar şi admiră, nu doar dispreţuieşte, dar nu a înţeles. Ulterior, am avut o dispută cu el care este şi pe youtube.com. La emisiunea lui Tatulici? Da, când Becali a spus că el poate să concureze şi la medicină, şi la avocatură, şi la arhitectură şi va lua locul întâi. "Şi la scriitori dacă concurez tot voi ieşi preferatul lumii". Eu nu m-am putut abţine şi i-am spus: "Domnule Becali, la scriitori n-aveţi nicio şansă. Nici măcar în calitate de cititor nu prezentaţi interes. Doar ca personaj. Sunteţi un personaj pitoresc". A început o lungă discuţie că "dacă nu eram eu să vă cumpăr hârtie şi pix, ce aţi face voi, scriitorii?". I-am spus: "Uite, eu preţuiesc valorile materiale, dar sunt şi cazuri când - de exemplu, Nichita Stănescu - când aduci ţării tale alte valori". Întreabă: "Cine e ăsta, Nichita Stănescu?", iar eu îi spun că îl rog să pronunţe cu respect, chiar cu demnitate, acest nume. Şi el, ca un copil, a început să se prefacă că tremură de frică. Bun, deci sunt critic literar. Asta ce înseamnă? Citesc mii de cărţi, mi-am uzat vederea, m-am îngrăşat, că a trebuit să refuz toate ispitele vieţii şi sunt un om plin de vitalitate şi, de multe ori, mă uitam cu jind pe fereastră, că e soare sau că e ploaie, totul îmi place. Dar am luat foarte în serios profesia de critic literar. O parte comică a acestei profesii de critic literar o reprezintă presiunile care se fac asupra lui. Ce fel de presiuni asupra unui critic literar? Pot să relatez sute de ocazii în care s-au făcut presiuni asupra mea. De la cele banale, previzibile, cu bărbaţi care te invită la restaurant sau cu domnişoare care te privesc semnificativ, cu tandreţe. Sunt însă şi împrejurări mult mai comice. De exemplu, ultima dată când am fost la dentist. Îmi făcea o lucrare şi a lăsat aspiratorul ăla bâzâitor în gura mea şi s-a dus la un sertar şi a scos nişte manuscrise. Zice: "Domnule Alex Ştefănescu, am o surpriză pentru dumneavoastră. Eu mă străduiam să fiu amabil, dar mă scotea din sărite. Zice: "Uite, scriu versuri". Îi fac semn să mi le pună în servietă ca să le citesc. Zice: "Nu, nu, vreau să vi le citesc chiar eu". Imaginaţi-vă scena - eu stăteam cu instalaţiile astea în gură, iar el declama nişte versuri proaste şi grandilocvente şi din când în când mă întreba dacă îmi plac, iar eu răspundeam "Îhîm" (Râde). Am povestit asta în faţa mai multor scriitori şi am zis: "Mulţi scriitori şi-ar dori să mă vadă aşa, să îmi instaleze ceva bâzâitor în gură şi să mă întrebe dacă îmi place ce scriu ei".

Ne puteți urmări și pe Google News