Alertă. Zeci de tone de carne contaminată, la un pas să ajungă în rafturile magazinelor

Alertă. Zeci de tone de carne contaminată, la un pas să ajungă în rafturile magazinelor

Zeci de tone de carne infectată cu Salmonella a fost reţinută oficial sub sechestru, joi, urmând să fie distrusă. Autoritatea Naţională, Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că aceasta fusese importată din Polonia.

Este vorba de 21 de tone de carne de pasăre contaminată. Aceasta a fost descoperită la două societăţi comerciale din judeţele Bihor (o tonă) şi Ilfov (20 tone). Acum, întreaga cantitate va fi neutralizată.

Potrivit unui comunicat al ANSVSA, în perioada 31 martie - 30 aprilie 2020, inspectorii instituției au efectuat la nivel naţional o serie de controale tematice pentru verificarea modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor referitoare la producerea, depozitarea şi comercializarea cărnii de pasăre şi ouălor de consum provenite din comerţul intracomunitar (cu precădere Polonia şi Ungaria), dar şi din ţări terţe (în special Ucraina).

Astfel, au fost recoltate un număr de 138 de probe de carne de pasăre, fiind efectuate 690 de analize în vederea verificării respectării criteriilor microbiologice de siguranţă alimentară. ”Carnea testată provenea din Polonia, Ungaria, Germania, Marea Britanie, Finlanda, Franţa, Slovacia, Olanda, Italia, Bulgaria, Spania, Ucraina, Brazilia.

În urma analizelor de laborator au fost detectate două probe de carne cu rezultate nesatisfăcătoare (contaminare cu bacteria Salmonella Enteritidis), recoltate de la societăţi comerciale din judeţele Bihor şi Ilfov.

În ambele cazuri carnea provenea din Polonia. Întreaga cantitate de 21 de tone (1 tonă carne pasăre din judeţul Bihor şi 20 de tone din judeţul Ilfov) de carne infestată cu Salmonella a fost reţinută oficial sub sechestru sanitar veterinar, urmând a fi dirijată spre neutralizare”, transmit reprezentanţii Autorităţii.

În urma analizelor de laborator au mai fost identificate alte 7 loturi de carne de pasăre proaspătă provenită din schimburi intracomunitare, la care s-a detectat prezenţa altor serotipuri de Salmonella cu patogenitate scăzută. În cazul acestor loturi de carne reprezentanţii ANSVSA au aplicat măsurile legale. În ceea ce privește controlul ouălor, ”toate probele analizate au fost conforme cu criteriile microbiologice ale legislaţiei în vigoare”.