Alertă pentru români! Sunt vizați de atacuri perfide și periculoase

Alertă pentru români! Sunt vizați de atacuri perfide și periculoase

Un atac cibernetic îi vizează pe clienții Poștei Române și are la bază o tactică veche.

Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a lansat, marți, un avertisment, care vizează un atac cibernetic. Românii care folosesc serviciile Poștei Române primesc un e-mail care îi anunță că ar urma să primească un colet, iar pentru urmărirea traseului se oferă spre accesare un link.

Problema este că laa accesarea acestuia, utilizatorul descarcă de fapt malware, prin care atacatorii pot prelua controlul dispozitivelor și fura datele personale.

„În luna ianuarie a acestui an, echipa CERT-RO scria despre o serie de campanii care vizau infectarea utilizatorilor cu malware, deghizat în atașamente de tip .7zip, anexate unor e-mail-uri ce păreau a veni din partea unor servicii de curierat. Atacatorii au reluat recent aceeași metodă, de această dată simulând că mesajele ar veni de la Compania Naţională Poşta Română”, au avertizat experții de la Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).

Nu numai pentru această situație, ci în general, cei de la CERT-RO oferă următoarele sfaturi.

Alertă! CERT-RO atenționare privind fraudele online. Cum sa nu cazi în plasă

- Atenție la sursa e-mail-urilor primite, la textul mesajelor și la atașamentele pe care doriți să le accesați! Evitați graba în activitatea din mediul online, faceți verificări suplimentare, acolo unde aveți suspiciuni și sub nicio formă nu accesați link-ul, în astfel de cazuri, înainte de a-l verifica cu o soluție de securitate.

- Validați mereu cu expeditorul informația primită, în cazul în care nu identificați clar despre ce este vorba. Totodată, acordați o atenție sporită corectitudinii textului primit, în special din partea unor companii sau instituții. Dacă acesta deține greșeli gramaticale evidente sau unele de transcriere, atunci este cel mai probabil o tentativă de păcăleală.

La începutul acestui an a mai existat un atac asemănător, infractorii cibernetici folosind ca țintă clienții firmei de curierat DHL. „Astfel de campanii continuă, însă modul de operare suferă modificări de la zi la zi”, spuneau cei de la CERT-RO.

Alertă de la CERT-RO. Atenție la declaraţia pe propria răspundere! Risc enorm