Forțele ruse au aruncat o „substanță otrăvitoare de origine necunoscută” dintr-o dronă asupra țintelor militare și civile din orașul-port asediat, Mariupol, potrivit raportului întocmit de Regimentul batalionului Azov. În raport se arată că oamenii suferă de insuficiență respiratorie și probleme neurologice.
Raportul Regimentului precizează că victimele au insuficiență respiratorie, Sindromul vestibulo-atactic, şi toate acestea sunt consecințele folosirii unei substanțe necunoscute. Sindromul vestibulo-atactic, prezintă insuficiență cerebrală care conduce la tulburări de mișcare, apar probleme de coordonare. O persoană care suferă de acest sindrom poate pierde dintr-o dată echilibrul atunci când se plimbă și, uneori, chiar în timp ce se află în picioare. În unele cazuri, poate cădea fără influența factorilor externi.
Oficial UE: Rusia a folosit „cel mai probabil” „arme chimice” în atac
Ivanna Klimpush, președintele Comisiei parlamentare pentru integrarea Ucrainei în UE, a declarat că Rusia a folosit „cel mai probabil” „arme chimice” în atac. Raportul vine la câteva ore după ce președintele Joe Biden a avertizat că Rusia va plăti un „preț sever” dacă va folosi arme chimice împotriva Ucrainei.
El nu a explicat care ar fi consecințele, dar a exclus confruntarea directă între NATO și Rusia. Mai mult, Rusia a negat că a folosit arme chimice sau biologice în timpul atacului său asupra Ucrainei. Dar agenția de presă RIA relatează că forțele susținute de Rusia sunt de acord cu acest război extrem. Mai exact, Eduard Basurin, reprezentant al Miliţiei Populare a Republicii Populare Doneţk, ar fi spus că va fi necesar să „ne întoarcem la armele chimice” din Mariupol.
Vorbind despre uzina Azovstal din oraș, el a spus: „Sunt etaje subterane, așa că nu are sens să luăm cu asalt acest obiect. Pentru că poți timite un număr mare din soldații tăi, dar inamicul nu va suferi pierderi ca atare, fiind bine ascunși. Prin urmare, în momentul de față trebuie să ne ocupăm de blocarea acestei uzine, să găsim toate ieșirile și intrările - în principiu, este posibil să o facem. Și după aceea, cred, că apelarea la armele chimice vor astupa toate găurile lor”.
Mariupol a fost o țintă strategică cheie pentru trupele ruse
Orașul-port din sud-est se află între regiunile separatiste pro-Rusia Donețk și Lugansk. Cucerirea orașului a fost un obiectiv major al ofensivei ruse și a dus la bombardarea necruțătoare a țintelor militare și civile. Peste 10.000 de civili au murit în asediul rusesc al Mariupolului, a declarat luni primarul orașului.
Primarul Vadim Boychenko a spus că numărul morților ar putea depăși 20.000. El a adăugat că forțele ruse au adus echipamente mobile de incinerare în orașul-port pentru a elimina cadavrele. De asemenea, i-a acuzat că au refuzat să permită accesul convoaielor umanitare în încercarea de a ascunde măcelul.
În timp ce unii au reușit să evadeze din orașul de sud-est. Viceprimarul Serhiy Orlov a negat informațiile despre o brigadă marină care a postat pe Facebook despre rămânerea fără muniție și că se confruntă cu o „ultimă bătălie”.
Orlov a spus: „Informațiile despre marinari sunt false. Nu comentez despre falsuri. Rușii au ocupat temporar o parte a orașului. Soldații ucraineni continuă să apere părțile centrale și de sud ale orașului, precum și zonele industriale și așa mai departe, a mai subliniat el, potrivit Express.