Cum va fi vremea de Ziua Națională. Ce trebuie să știm legat de prognoza meteo

Cum va fi vremea de Ziua Națională. Ce trebuie să știm legat de prognoza meteo

În Dobrogea, în primele patru zile ale intervalului, media maximelor va fi de 7 - 8 grade, iar cea a minimelor de 0 - 3 grade. Între 27 noiembrie şi 1 decembrie, temperaturile vor fi în creştere, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu o medie regională de 10 - 13 grade, ziua, şi 3 - 6 grade, noaptea. Ulterior, până la sfârşitul intervalului de referinţă, sunt estimate valori termice în jurul celor normale pentru începutul lunii decembrie, respectiv medii ale maximelor de 7 - 8 grade şi ale minimelor de 2 - 4 grade. În prima săptămână ploile vor fi cu totul izolate, dar după 29 noiembrie va creşte probabilitatea de apariţie şi se pot semnala temporar ploi slabe pe arii restrânse.

În Muntenia, în prima săptămână, vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal, media maximelor va scădea treptat de la 9 la 6 grade, iar minimele se vor situa între -2 şi 0 grade. Între 29 noiembrie şi 1 decembrie, temperaturile vor fi în uşoară creştere, cu o medie regională de 8 - 10 grade ziua şi 0 - 3 grade noaptea. Până la sfârşitul intervalului de referinţă sunt estimate valori termice apropiate de cele normale pentru începutul lunii decembrie, respectiv medii ale maximelor de 5 - 8 grade şi ale minimelor de la -1 la 2 grade. În prima săptămână, precipitaţiile vor fi cu totul izolate, dar după 29 noiembrie probabilitatea de apariţie va fi în creştere, astfel încât se pot semnala local şi temporar, fiind în general slabe.