Vorbim despre trei categorii distincte de teroriști jihadiști, care amenință azi Europa. E vorba mai întâi de membrii rețelelor teroriste mai cunoscute – Al Qaeda, Stat Islamic – sau mai puțin prezente, care își pregătesc atacurile în afara Europei și apoi călătoresc în statele europene pentru a realiza atacuri teroriste. Este „inamicul din exterior”, care vine în modalități diferite, inclusiv alături de refugiați. Folosesc fie arme „civile” – cuțite, mașini cu care intră în mulțime – fie arme de foc sau dispozitive explozive – fie centuri pre-fabricate, fie dispozitive explozibile improvizate. Vin cu cunoașterea și abilitățile pentru a putea planifica, obține componentele și crea armele necesare și executa un atac terorist, în care sunt pregătiți să moară. De obicei, în majoritatea cazurilor, nu au strategii de ieșire și fugă odată atentatul săvârșit.

A doua categorie, cea mai nouă și mai periculoasă, sunt resortisanții europeni, cetățeni ai statelor europene, care au participat la războaiele teroriste din Siria, Irak, Yemen, Mali, Libia, care s-au pregătit în taberele teroriste, și care revin acasă. Unii au făcut acest du-te-vino în repetate rânduri. Dintre cei plecați, unii au murit acolo, alții au plecat din zonă către alte regiuni instabile, în state slabe, rămânând cu organizațiile teroriste, alții revin acasă. Reîntoarcerea resortisanților din teatrele teroriste creează o problemă majoră, ei fiind cetățeni europeni, care au libera circulație. Însă sunt și mai lesne de listat și urmărit de către autoritățile statelor europene decât cei veniți din zonele cu probleme.

În fine, a treia categorie și cea mai prezentă la nivelul autorilor atentatelor teroriste din Europa, sunt home grown terrorists, teroriștii locali. Nu au părăsit niciodată statele în care se află, nu au călătorit în zonele de război terorist, nu sunt listați niciunde. Unii au participări în grupări radicale islamice, alții nu. Unii se manifestă ca radicalizați, sunt pe forumurile salafiste și comentează acolo sau public, se identifică prin comportament, alții deloc, nu sunt membri acestor grupuri, nu participă la asemenea forumuri, s-au radicalizat singuri, în fața unui computer. Sunt dintre cei mai periculoși pentru că sunt la ei acasă, cunosc toate detaliile și tainele traiului de zi cu zi, nu ies în evidență cu nimic, dacă nu se implică în discuții publice care să le trădeze radicalizare.

Unii nici nu au incidență cu radicalismul – din contra, cei care au avut de a face cu poliția sunt ocoliți de planificatori, pentru că pot fi urmăriți de că- tre poliție și autoritățile anti-teroriste.

Dar poate cea mai periculoasă categorie sunt teroriștii locali, auto-radicalizați, fără semne, care acționează precum lupii singuratici. Singuri, fără contacte, nu rareori fără arme de foc și fără dispozitive explozibile. Dacă ai contacte, ești mai lesne de reperat. Dacă îți procuri o armă de foc sau un dispozitiv explozibil clasic, sau măcar precursori ai unui dispozitiv explozibil improvizat, ești identificabil de către sistemele de control ale acestor produse și arme. Însă dacă atentatul tău e produs cu instrumente de zi cu zi, civile, transformate în instrumente ale morții, identificarea este, practic, imposibilă. Astfel că instrumentarul organelor de menținere a ordinii publice, a celor anti-teroriste și anti-radicalizare e mult mai complex și nuanțat, însă fără a fi infailibil. Iar la capitolul celor care iau un banal cuțit sau folosesc mașina pentru a intra în mulțime, e clar imposibil de identificat intenția. De aceea se utilizează diferite filtre de radicalizare care ar trebui să stabilească momentul de unde un asemenea localnic auto-radicalizat devine periculos pentru că e gata de acțiune. 

Dar aici, doar cooperarea cetățenilor și a societății în general cu autoritățile poate să mai ducă la prevenirea acțiunilor. Raportarea comportamentelor nepotrivite sau speciale, ieșite din comun, la un moment dat, e singura care poate da indicii organelor de ordine. Ori pentru a coopera cu autoritățile, e nevoie de încredere în acestea și în rolul lor de a apăra populația. Un pas care are loc în Elveția – țară model pe această dimensiune – dar care nu se reproduce peste tot în statele europene. Cooperarea europeană și schimbul de informații sunt, de asemenea, cruciale pentru celelalte tipuri de teroriști. Pentru a le putea urmări mișcările și contactele. În rest, rămâne o loterie și nu există nici un stat care ar putea să evite orice atac terorist, indiferent cât de puternice sunt organismele de forță. Chiar și în state autoritare și represive precum Rusia sau Iranul, asemenea acțiuni teroriste au loc.

 

Te-ar putea interesa și: