FBI a dezvăluit că a primit o amenințare destul de gravă. Un individ ar fi amenințat că va prăbuși un avion peste Capitoliul SUA.
FBI investighează chiar în aceste momente sistemul de trafic aerian după ce un individ a lansat o înregistrare prin stație în care anunța că va prăbuși un avion peste clădirea Capitoliului SUA.
Incidentul ar urma să aibă loc miercuri și din primele informații apărute în presă ar reprezenta o „răzbunare” pentru uciderea generalului israelian Qasem Soleimani, care a avut loc acum mai bine de un an.
„Amenințarea nu pare foarte credibilă”, au declarat mai multe surse pentru CNN.
„Emisia a fost auzită de controlorii de trafic aerian din New York”, mai spune aceeași sursă, care a mai adăugat că „FBI-ul din Washington deja se ocupă de această amenințare”.
CBS News a fost prima televiziune care a difuzat amenințarea.
A apărut deja primul suspect: Rusia!
Agențiile de securitate de SUA spun că cel mai probabil este vorba de un hacker care a reușit să intre în sistemul american, menționând că „cel mai probabil transmisiunea vine din Rusia”.
„Amenințarea este un incident ciudat și izolat, neputând fi corelată cu nimic din ceea ce SUA interceptează din Iran”, a mai oficialul.
În timp ce tensiunile dintre SUA și Iran au crescut, iar Donald Trump consideră că Iranul s-ar putea folosi de aniversarea de un 1 an de la moartea lui Soleimani pentru face din SUA o adevărată țintă, oficialii de la Pentagon consideră că amenințarea s-a diminuat considerabil.
Cum sună, de fapt, amenințarea?
„Vom intra cu avionul în Capitoliu miercuri. Soleimani va fi răzbunat”, se aude într-un apel rostit de vocea sintetizată pe calculator a unui bărbat.
FBI a refuzat să comenteze incidentul dar a menționat că „ia în serios toate amenințările cu violența sau pericolele la adresa siguranței publice”.
Deși guvernul SUA nu crede că un astfel de atac ar fi posibil, o anchetă a fost totuși declanșată, deoarece autorul sau autorii, încă anonimi, au reușit să intre pe frecvența radio prin care piloții comunică cu controlorii de trafic aerian ai Autorității Federale a Aviației Civile din SUA (Federal Aviation Administration - FAA), ceea ce constituie o breșă de securitate serioasă.