Alertă la Pentagon. Avion de luptă al US Air Force, făcut praf!

Nu întotdeauna tot ce zboară se și ...comportă cum trebuie, dacă vorbim despre avioanele de luptă fără echipaj ale Forțelor Aeriene americane.

Un astfel de vehicul a fost produs de compania Kratos Defense&Security Solutions Inc. și livrat US Air Foce. Trei teste de zbor au efectuat inginerii companiei și toate s-au finalizat cu succes. Unul singur a încercat și Armata SUA și s-a prăbușit avionul, anunță defence-blog.com!

„Valkyrie XQ-58A a încheiat un zbor din programul demonstrativ, desfășurat pe 9 octombrie, la Yuma Proving Ground, în Arizona. Din păcate, vânturile mari de suprafață și o defecțiune a sistemului provizoriu de recuperare a testului de zbor au dus la o neplăcere după aterizare”, se arată într-un comunicat de presă al US Air Force.

Despre ce neplăcere ar fi vorba, nu știm, dar s-a aflat doar că aeronava a fost serios avariată. Adică, e bună de casat, cred cârcotașii, contraziși, însă, de oficialii Armatei! „Continuăm să descoperim această aeronavă și potențialul pe care tehnologia ei ni-l poate oferi. În pofida incidentului, am adunat o mulțime de date valoroase din zbor și vom învăța chiar și după această neplăcere”, a dat asigurări gen. William Cooley, comandantul Laboratorului de Cercetare al Forțelor Aeriene.

La fel ca toate dronele create de Kratos, și cele cu jet sunt proiectate pentru a fi reparate și reutilizate rapid dacă daunele suferite au apărut după efectuarea zborurilor. Aeronava XQ-58A Valkyrie a fost recuperată, iar daunele au fost inițial evaluate și determinate ca fiind complet reparabile.