Alertă la granița cu Ucraina! Liz Truss, șefa diplomației britanice, avertizează Rusia: Luăm în calcul toate opţiunile

foto: flickr.com - Tancul britanic FV 4034 Challenger 2 este un tanc principal de luptă în serviciul Armatei Britanice

Concentrarea forțelor armate ruse la granița cu Ucraina și ultimele mesaje lansate de administrația de la Kremlin au atras o replică decisă din partea Marii Britanii. La finalul reuniunii G7 organizate la Liverpool (oraș situat în nordul Angliei), șefa diplomației britanice, Liz Truss, a declarat că Rusia riscă enorm dacă va invada Ucraina.

Liz Truss a subliniat că Rusia se expune unor „consecinţe majore″ dacă cei peste 90.000 de soldați aflați la granița cu Ucraina vor invada țara al cărei președinte este Volodîmîr Zelenski.

La fel gândesc și liderii G7, grupul ţărilor celor mai industrializate ale lumii, conform concluziilor transmise la finalul reuniunii citate. La Liverpool s-au întâlnit miniştrii de Externe din G7. Mai departe vom prezenta declarațiile lansate de Elizabeth Truss:

„Vocea foarte unită a ţărilor din G7 care reprezintă 50% din PIB mondial, şi care sunt foarte clare (asupra faptului) că vor exista consecinţe majore pentru Rusia în cazul unei incursiuni în Ucraina.″

Atenție la mesajele venite dinspre Marea Britanie

În același context, șefa diplomației britanice a reliefat că Marea Britanie ia în considerare toate opţiunile dacă Rusia invadează Ucraina. Pentru a-și întări spusele, ea a precizat că administrația de la Londra a recurs și în trecut la sancţiuni economice pentru a trimite mesaje diplomatice Moscovei.

foto: flickr.com - tancuri britanice

Totuși, în mesajul care urmează este foarte importantă ultima propoziție, care poate însemna inclusiv o replică armată din partea britanicilor: „Când Regatul Unit a dorit să trimită mesaje clare şi să-şi îndeplinească obiective clare am fost pregătiţi să recurgem la sancţiuni economice. Luăm în calcul toate opţiunile.″

Altfel, Truss s-a referit și la relațiile cu China, țară care a stârnit îngrijorarea statelor din G7 din cauza politicilor economice „coercitive″ susținute de guvernul comunist de la Beijing.

Plan economic pentru China și ultimatum pentru Iran

foto: flickr.com - Liz Truss

„Am fost clari la această reuniune din acest weekend că suntem îngrijoraţi în legătură cu politicile economice coercitive ale Chinei. Şi ceea ce dorim să facem este să edificăm o extindere a investiţiilor, o extindere a comerţului, de către democraţiile care gândesc la fel şi care iubesc libertatea″, a mai completat şefa diplomaţiei britanice.

Un alt subiect pe agenda reuniunii de la Liverpool a fost legat de Iran. Truss a apreciat că negocierile care au fost reluate recent pentru salvarea acordului nuclear reprezintă „ultima şansă pentru Iran″.

„Este ultima şansă pentru Iran să vină la masa negocierilor cu o soluţie serioasă la această problemă″, a mai spus Elizabeth Truss, conform Agerpres.