Cresc taxele și impozitele locale. Potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Primăria Capitalei, taxele şi impozitele locale ar urma să crească cu 2,6% în 2022, în conformitate cu ratei inflaţiei, relatează Agerpres.

În raportul de specialitate sunt invocate prevederile Codului fiscal: “În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale. Ținând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”.

Astfel sunt invocate, de asemenea, informaţiile publicate pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Potrivit acestora, pentru anul 2020 rata inflaţiei este 2,6%.

Se menţine reducerea impozitului pentru mijloace de transport hibride

Conform proiectului, și în 2021 se menţine decizia de a reduce cu 95% impozitul pentru mijloacele de transport hibride. Bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren şi impozitului pentru mijloacele de transport este de 10%.

Proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în Municipiul Bucureşti începând cu anul 2022 se află în dezbatere publică până pe data de 19 aprilie a.c.

Cresc taxele și impozitele locale. În 2021, taxele şi impozitele locale au fost majorate cu 3,8%

În 2021, taxele şi impozitele locale au fost majorate cu 3,8%, conform indicelui inflaţiei, iar pentru anul 2020 cu 4,6%. La acel moment, Primăria Capitalei preciza că indexarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale cu un coeficient de inflaţie de 4,6% echivalează, pentru locuinţe persoane fizice rezidente, cu o creştere de 4-7 lei pentru garsonieră. 4-9 lei pentru un apartament cu două camere. 7 – 12 lei pentru un apartament cu 3 camere. 9 – 18 lei pentru un apartament cu 4 camere.