Aleksei Navalnîi, măsuri disperate în spatele gratiilor. Cum îl torturează oamenii lui Putin

Alexei Navalnîi. Sursa foto: Arhiva EVZ

Aleksei Navalnîi, opozantul președintelui Vladimir Putin, anunţă că a intrat în greva foamei în închisoare.

Miercuri, Aleksei Navalnîi, opozantul președintelui Rusiei încarcerat într-o închisoare de maximă securitate, a anunţat că a intrat în greva foamei, denunţând lipsa accesului la îngrijiri medicale şi o formă de ”tortură” prin privarea de somn.

„Declar greva foamei pentru a cere aplicarea legii şi pentru ca un medic pe care l-am ales eu să fie lăsat să vină să mă vadă”, a scris pe contul său de Instagram Aleksei Navalnîi, care susţine că suferă de dureri de spate şi de picioare. Mesajul a fost publicat prin intermediul avocaţilor săi.

„Ce altceva pot face? Am dreptul de a cere să vină un medic şi să primesc medicamente. În mod stupid, nu mi se asigură nici una, nici cealaltă”, a adăugat el.

Acest anunţ intervine după ce opozantul Kremlinului a declarat săptămâna trecută că sănătatea sa se deteriorează.

Victimă a unei otrăviri cu agent neurotoxic în luna august a anului trecut, el a imputat acest lucru Kremlinului, care respinge orice implicare.

Aleksei Navalnîi, condamnat la doi ani de închisoare

Militant anticorupţie şi critic feroce al preşedintelui Vladimir Putin, el a fost arestat în luna ianuarie, după ce s-a întors în Rusia din Germania, unde era în convalescenţă.

În februarie, el a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru o afacere de fraudă care datează din 2014 şi despre care el însuşi, ONG-uri şi numeroase capitale occidentale susţin că este una politică.

Săptămâna trecută, apropiaţii săi au spus că se tem că sănătatea sa se va deteriora în detenţie, opozantul plângându-se de dureri la spate şi la piciorul drept. Administraţia penitenciară a estimat la rândul său că starea sa de sănătate este ”satisfăcătoare”.

Miercuri, Aleksei Navalnîi a afirmat că are dureri şi la piciorul stâng. ”Nu mai simt părţi din piciorul meu drept şi acum din piciorul stâng”, a scris el.

El a reafirmat, de asemenea, că este victima ”unei torturi prin privare de somn”, dând asigurări că e trezit ”de opt ori pe noapte” cu prilejul controalelor gardienilor.

Luni, Aleksei Navalnîi a afirmat pe Instagram că a primit mai multe avertismente de la momentul încarcerării sale, ceea ce îl expune la o posibilă trimitere la izolare.

Sursa: Agerpres