Alegerile prezidențialele din România. În Republica Moldova au votat aproape 12 mii de persoane

Alegerile prezidențialele din România. În Republica Moldova au votat aproape 12 mii de persoaneSursa foto: Arhivă/EVZ

Republica Moldova. Alegătorii români din afara granițelor par mai activi în a doua zi a scrutinului prezidențial. La ora 08.30, potrivit datelor furnizate de autoritatea electorală de la București, numărul total al celor care au votat în străinătate a ajuns la 123.000. 10% dintre aceștia sunt din Republica Moldova.

În cele 64 de secții deschise în Republica Moldova, până sâmbătă dimineață la ora 08.30, au votat aproape 13 mii de cetățeni români. Doar azi, în primele ore de la deschiderea birourilor, s-au prezentat aproximativ 900 de persoane. Numărul acestora este cu 200 mai mare decât în același interval de vineri.

Republica Moldova, în topul statelor cu cea mai mare prezență la urne

Italia conduce în clasamentul participării cu aproximativ 19.000 de votanți, urmată de Marea Britanie, Germania și Spania. Însă, raportat la numărul de secții, Republica Moldova este lider, cu o medie de 200 de alegători per birou – față de Italia sau Marea Britanie, unde media este de cel mult 120.

Sursa foto: Moldova 1

Procesul electoral pentru cetățenii români din diasporă a început vineri . Acesta se va încheia duminică, la ora 21.00, ora României. Spre deosebire de scrutinul anterior, când se vota până la ora locală 21.00, autoritățile au decis ca secțiile să se închidă simultan, conform orei din România.

Fusul orar afectează votul românilor din statele îndepărtate. Această schimbare afectează diaspora din multe țări. Românii din Grecia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova nu sunt afectați, având același fus orar ca România. Însă cei din SUA au la dispoziție doar câteva ore. În New York se va putea vota până la ora 14.00, iar în California – până la ora 11.00.

Cetățenii români cu acte valabile pot vota pentru unul dintre cei 11 candidați înscriși în cursa pentru funcția de președinte al României. Pentru desfășurarea în siguranță a procesului electoral, Poliția Republicii Moldova anunță că va monitoriza transportul buletinelor de vot și al documentelor electorale. de asemenea și paza tuturor secțiilor de votare.​

Sursa foto: Arhivă/EVZ

965 de secții de votare în 142 de țări

Primul tur al alegerilor prezidențiale din România are loc duminică, 4 mai 2025. Votul în diasporă se desfășoară pe parcursul a trei zile, între 2 și 4 mai. Procesul electoral a început în seara zilei de 1 mai, ora 22:00 (ora României), odată cu deschiderea primei secții în Auckland, Noua Zeelandă. În total, în afara granițelor României sunt organizate 965 de secții de votare în 142 de țări – un număr record față de alegerile anterioare.​

Românii din diaspora pot vota cu un act de identitate românesc valabil. Indiferent de locul de domiciliu, fiind înscriși pe liste suplimentare.​