Opinii EVZ
Alegerile prezidențiale din Franța: surpriza candidatului social-liberal Emmanuel Macron | PULSUL PLANETEI
Ne-am obișnuit în ultima vreme să privim cu scepticism sondajele de opinie, după lecția dată la Brexit, atunci când seara Marea Britanie rămânea în UE, iar dimineața a votat Brexitul, dar și în cazul Trump, acolo unde votul popular a fost masiv în favoarea doamnei Clinton – 3 milioane de voturi diferența - dar repartiția teritorială l-a avantajat pe noul președinte al SUA.
Ei bine, alegerile din Franța pentru poziția de Președinte, cea mai importantă în Republică, la 23 aprilie, urmează să se deruleze extrem de deschis și cu rezultate altfel suficient de predictibile.
Modelul 2000 în România pare a fi cel mai corect, cel al coalizării forțelor raționale împotriva doamnei Le Pen în turul doi. În alegerile din acest an, președintele socialist în exercițiu Francois Hollande nu mai candidează la al doilea mandat, iar socialiștii se zbat pe poziția a patra, cu comunistul Hammon depășindu-l în primare pe premierul Valls. Candidatul dreptei, Francois Fillon, ocupă poziția a treia și e într-un enorm scandal al angajării propriei sale soții la Parlament, ca și consilieră. Marea surpriză a confruntării rămâne Emmanuel Macron, candidat de centru, socialliberal (sau social-democrat după unii, populist și anti-sistem după premierul socialist Valls), care ocupă poziția a doua în spatele doamnei Le Pen, liderul Frontului Național.
În turul al doilea al alegerilor din Franța însă, ambii competitori situați pe poziția a doua și a treia, Macron și Fillon, o vor înfrânge categoric pe doamna Le Pen, în cazul lui Macron cu 66%, Fillon cu 57%. După sondajele momentului, Emmanuel Macron, liderul partidului de centru En Marche!, (Înainte! sau La drum!, într-o traducere cât mai exactă) este virtual Președintele Franței. De unde și interesul major pentru această nouă speranță a Franței și a Europei.
Într-adevăr, Emmanuel Macron este fostul ministru al Economiei în Guvernul socialist Valls 2, din care s-a retras pentru a-și înființa propriul partid și a candida la Președinție. În vârstă de 40 de ani, Macron este un funcționar public intrat în sfera bancară și un reprezentant al conservatorilor din Partidul Socialiștilor. În momentul de față, s-a lansat ca și candidat ce reunește stânga și dreapta, le împacă și acoperă prăpastia dintre ele, îmbrățișând poziții eurofile (se declară singurul candidat pro-european din alegerile prezidențiale franceze). Este susținător al controlului deficitului bugetar și al menținerii controlate a imigrației, apropiat mai degrabă de politicile germane și în orice caz susținător al tandemului franco-german. Susține creșterea cheltuielilor de apărare și eliminarea restricțiilor privind vălul islamic, pledând pentru ca religia să nu interfereze cu spațiul public, dar nici legea să nu reglementeze acest comportament vestimentar liber al cetățenilor. S-a autodefinit ca liberal, în 2015, în domeniul economic, și pledează pentru un program de sprijin al angajărilor și companiilor industriale.
De asemenea, Emmanuel Macron pare să-și deseneze politica externă mult mai nuanțat, mai aproape de acordurile comerciale de liber schimb cu Canada și SUA, spunând însă despre TTIP că nu s-au întrunit încă elementele convenabile pentru ca acordul să poată fi semnat. Mai înclinat spre menținerea relației transatlantice decât toți ceilalți contracandidați, Macron pare să aibă respingeri mai puternice ale unei apropieri de Rusia comparativ cu ceilalți doi contracandidați principali, ultranaționalista Le Pen – finanțată de Rusia lui Putin - și Republicanul Fillon, prieten și apropiat al președintelui rus.
Find vorba despre primele alegeri după cele din SUA și deschizând seria europeană a scrutinurilor electorale relevante, rezultatul votului din Franța devine extrem de important, iar alegerea lui Macron ca Președinte al Franței și perspectiva unui nou mandat al doamnei Merkel ca și Cancelar al Germaniei ar așeza Europa, din nou, pe linia continuării integrării și a europenismului, spre deosebire de abordările rezervate de până astăzi și sceptice în relansarea unei coeziuni europene după accidentul Brexit și perspectivele majore de câștig și vizibilitate ale populismului eurosceptic la nivelul UE.
Recomandările noastre
