La PSD se manifestă stratagema prin care au câștigat alegerile parlamentare din 2016. Au un program pe care-l consideră sfânt, nu intră în polemicile pe care le inițiază celelalte partide decât dacă sunt prea încolțiți. Speră, ca și acum trei ani, să câștige sugerând propriului electorat că nu schimbă hotărârile luate la partid și că sunt o sursă de liniște, nu de interminabil scandal. Singurul personaj pe care pesediștii par să-l bage-n seamă, atacându-l sau răspunzându-i la atacuri, este Klaus Iohannis. PNL, Pro-România și PMP sunt partidele care mizează pe capetele lor de listă. Rareș Bogdan, Victor Ponta și Traian Băsescu sunt de departe cei mai vizibili din propriile partide, asumându-și rolul de locomotive. Sunt aproape inexistenți în știrile desprinse din dezbateri Corina Crețu, Mircea Hava, Eugen Tomac sau Gheorghe Falcă. De fapt, cred că nici nu poate cineva spune cine sunt ceilalți candidați de pe listele acestor partide, ei fiind aproape invizibili sau, dacă apar pe undeva, sunt insignifianți, nu provoacă nici cea mai mică emoție electorală în mase.

O campanie aparte au cei de la USR-PLUS, care de ceva timp nu mai e centrată doar pe Dacian Cioloș, ei preferând să acapareze toți nemulțumiții de politicienii din toate celelalte formațiuni politice, chiar dacă unii ar trebui să le fie aliați. Aliații mai au o problemă de care par să fie preocupați și anume să-și păstreze votanții, care nu par să se ducă spre alte partide, ci să se retragă din nou în absenteism.

Tot o campanie aparte pare să aibă și ALDE care, deși are și el o listă de candidați, mizează mai mult pe notorietatea lui Călin Popescu Tăriceanu, cel mai prezent în emisiuni importante dintre toți liderii partidului.

În rest, dezvăluiri, jigniri în emisiuni, lucruri care de mult timp intraseră în „normalul” vieții noastre politice și care nu cred să aibă efectul de a scoate electoratul din amorțeală, ci doar să-l mențină într-o continuă stare de nervozitate, aia care-l face să dea block rivalilor în convingeri pe Facebook sau să strecoare din ce în ce mai multe înjurături în commenturi. De fapt, cele mai spectaculoase scene le-au produs în aceste zile comunicatorii de partid și nu candidații. Un caz aparte este Claudiu Manda, dar și acesta a produs valuri prin dezvăluirile de la Comisia SRI și nu prin vreo idee legată de Parlamentul European.

Adevărata trezire a votanților ar fi trebuit să o aducă alte două teme. Prima ar fi că europarlamentarele sunt un test pe care trebuie să-l treacă partidele din Opoziție pentru a răsturna apoi Guvernul Viorica Dăncilă. Din punct de vedere al tehnicilor legislative e o copilărie, dar pare că e singura care mai prinde cât de cât, mai ales la nostalgicii loviturilor politice din anii 2004-2014.

A doua temă este cea a Referendumului pentru Justiție. Cât de prezentă este această temă în campanie? Se vede și din simpla trecere în revistă a ce s-a consumat public până acum din campania electorală. PSD ignoră complet tema, iar celelalte partide speră ca președintele să facă o minune și să scoată oamenii din case pe 26 mai. Dar zilele de campanie au curs până acum și președintele nu a demarat cruciada voturilor. Ba o vacanță binemeritată de orice creștin, ba câteva zile pentru celebrarea Zilei Internaționale a Muncii, pregătiri pentru Summitul de la Sibiu, până acum președintele a fost prea ocupat și nu a avut timp de Referendum.

Se așteaptă ca lovitura de pornire a cursei să fie dată pe 9 mai, alții spun că demarajul în forță va fi pe 11 mai, la Iași, dar prea mare entuziasm nu simt la cei care livrează aceste scenarii pe piață. Dar poate că termenul de „entuziasm” nu e cel mai potrivit într-o campanie inițiată de Klaus Iohannis.