Alegerile de mijloc de mandat i-au dezamăgit pe republicani, l-au subminat pe Donald Trump și le-au indus democraților un sentiment de recunoștință pentru că au evitat la limită o catastrofă electorală. Poate chiar mai important, alegerile i-au reamintit întregii lumi că SUA, în ciuda dificultăților prin care trec, rămân o societate profund stabilă ale cărei instituții fundamentale continuă să le inspire respect cetățenilor americani.
50 de state au organizat alegeri pentru funcții locale și federale și zeci de milioane de alegători și-au exprimat votul și au așteptat apoi în liniște rezultatele. Candidații certificați drept învingători de către autoritățile legal constituite vor depune jurământul de învestire în zilele desemnate. Guvernarea poporului, de către popor și pentru popor nu a pierit de pe fața pământului.
America e un tărâm paradoxal. Americanii își percep adesea sistemul de guvernare ca fiind unul fragil și periclitat; observatorii străini prezic colapsul acestei republici improbabile încă din epoca ciorapilor de mătase și a perucilor pudrate. Prima strofă a imnului național se termină cu o întrebare: „O, spune-mi, mai flutură încă stindardul înstelat/ Peste pământul celor liberi și patria celor bravi?”
„Renașterea Americană în Epoca Asiatică”
Și totuși, nici un stat din vremurile moderne nu se poate măsura cu recordul american de aproape 250 de ani de ordine neîntreruptă, sub o singură constituție, și în ciuda faptului că puterea și influența țării în cadrul sistemului internațional au crescut neîncetat. Acei ani au fost oricum numai liniștiți nu, iar SUA au trecut prin valuri de tulburări și conflicte interne, chiar și în timp ce poziția globală a țării era contestată de unele dintre cele mai mari puteri și de cei mai necruțători conducători pe care lumea i-a văzut vreodată. Cu toate acestea, ordinea americană se adaptează și rezistă, iar stindardul înstelat flutură în continuare.
După cum observa Joel Kotkin în cartea sa prescientă din 1988, „Al Treilea Secol: Renașterea Americană în Epoca Asiatică”, adaptabilitatea Americii e lucrul care contează cel mai mult pentru lume. Sistemul american de secol 19, bazat pe o populație predominant rurală de fermieri independenți și proprietari, a fost substituit treptat de o economie industrială urbanizată. Acea economie industrială le cedează acum locul companiilor și tehnologiilor caracteristice unei revoluții informaționale încă în curs de afirmare. Costurile și tensiunile inerente acestei transformări continue au zdruncinat până în temelii sistemul de guvernare american, însă ordinea noastră socială și politică rămâne în continuare în picioare.
Această realitate impunătoare rămâne, așa cum a făcut-o și pe parcursul tumultuosului secol 20, cea mai importantă forță a politicii globale. Republica americană rămâne în continuare în siguranță în propria sa emisferă, fiind totodată binecuvântată cu o imensă fecunditate agricolă și afluență minerală. Ea este bine poziționată pentru a rezista tensiunilor induse de schimbarea climei, iar populația ei dinamică este încontinuu împrospătată cu imigranți talentați veniți de pe tot cuprinsul lumii. SUA combină vigoarea economică și socială necesară pentru a se menține în avangarda progresului uman cu stabilitatea instituțională indispensabilă unei guvernări ordonate și proiectării puterii naționale.
Prioritățile politicienilor
Chiar și în acest moment de polarizare, vedem un răspuns al Americii tot mai bine calibrat, în timp real, la provocările externe. În politica americană există în privința politicilor referitoare la Rusia și China mai mult consens decât în aproape oricare altă privință. O Cameră controlată de republicani ar putea verifica mai exigent cheltuirea banilor destinați Ucrainei, dar e improbabil ca ea să forțeze vreo modificare majoră a politicii americane. Republicanii împărtășesc în general preocupările administrației Biden referitoare la necesitatea securizării lanțurilor de aprovizionare de importanță strategică împotriva șantajului ori boicotului din partea Chinei, iar sprijinul pentru Taiwan e robust în ambele partide.
Și alte priorități ale politicii externe se bucură de o susținere bipartită similară. Apropierea modernă de India a început sub administrația Clinton și a prosperat apoi sub președinți democrați și republicani deopotrivă. Importanța unor relații strânse și tot mai aprofundate cu țări precum Japonia, Coreea de Sud și Australia le este evidentă liderilor ambelor partide, iar sondajele arată că și publicul are aceeași opinie.
Rămân totuși și unele diferende. Unele par a fi sortite estompării, cum e insistența vecină cu auto-sabotajul a administrației Biden de a resuscita acordul nuclear cu Iranul, aproape cu orice preț, în timp ce Teheranul inițiază o relație aprofundată cu Moscova. Alte probleme politizate, precum schimbarea climei și gestionarea frontierei, vor persista probabil. Însă marii piloni ai politicii externe, cum e menținerea NATO, contracararea expansionismului rus în Europa, susținerea vecinilor Chinei în fața ambițiilor hegemonice ale Beijingului în estul și sudul Asiei, reflectă viziunea ambelor partide și e improbabil să se schimbe.
Societatea americană a lăsat în urmă condițiile economice și sociale relativ calme de la finalul secolului 20 pentru a întâmpina forța deplin perturbatoare a revoluției informaționale. Însă America chiar a fost construită pentru a face față furtunilor. Ultima noastră rundă de alegeri, cu lupte electorale intense dar pașnice, coroborată cu un consens tot mai robust privitor la o implicare inteligentă pe plan global, sugerează că America e pregătită pentru furtunile ce vor veni mai bine decât sperau unii dintre adversarii noștri, notează wsj.com
(Traducerea Rador)