Guvernul Albionului are nevoie de bani. Vinde unele dintre bunurile naționale de care nu s-a atins nimeni până acum, cele pe care s-a construit istoria țării. A venit rândul lui Royal Mail - poșta regală, unul dintre marile simboluri ale Regatului Unit. A fost înființată puțin după 1500, în timpul lul Henric al VIII-lea, tatăl Elisabetei I. Beneficiarul nu este englez. Este miliardarul ceh Daniel Kretinsky poreclit ,,Sfinxul’’ în țara lui. Prețul - 5,2 miliarde de lire sterline, circa 0,15 % din Pib-ul britanic.
Mai nimic pentru Londra, fostă capitală a celui mai întins imperiu de pe planetă. În anii ‘80, consilierii i-au propus premierului de atunci, Margaret Thatcher, privatizarea Royal Mail. ,,Cum să vând capul Reginei’’, a răspuns Maggie cea de Fier, aluzie la chipul Elisabetei a doua de pe marca poștală care simboliza această instituție. Astăzi, ceva nu merge în Albion. Tot mai mulți englezi spun că …guvernul.
S-a găsit vinovatul. Este Brexitul lui Cameron.
La patru ani după Brexit, premierul Rishi Sunak a luat decizia organizării alegerilor anticipate, la 4 iulie. Cele la termen urmau să aibă loc peste câteva luni, în toamnă. Marea Britanie a ajuns astfel sub lumina reflectoarelor europene, dar ca un făcut, despre ele nu se prea vorbește pe continent sau cel puțin atât cât se vorbește despre cele din Franța, generate de rezultatele procesului electoral pentru Parlamentul European.
Această stare de lucruri, ca multe altele în care Londra rămâne într-un con de umbră, este consecința întoarcerii cu spatele către Europa continentală, ca să nu zic altfel. Evenimentul din 4 iulie este de fapt momentul unui bilanț după acel mare divorț, cu comentarii și polemici - pe ambele maluri ale Canalului Mânecii - comparabile cu cele din perioada aderării la Piața Comună, în 1973. Dacă ar mai fi trăit Charles De Gaulle câțiva ani - și la putere, să ne înțegem - probabil n-am fi avut nici aderare, nici… Brexit.
Întrebarea pe care și-o pun cu toții, de pe aceleași două maluri, ar fi următoarea: cât i-a costat pe englezi desprinderea de vechiul continent? Și reciproca: Uniunea Europeană continentală a ieșit în pierdere atunci când Londra s-a reîntors cu fața spre America?
Cifrele spun multe, dar nu spun totul
Judecând prin prisma rezultatelor economice, Regatul Unit a tras toate ponoasele. Nu mai departe decât anul trecut, a intrat în recesiune în ultimele două trimestre iar creșterea Pib-ului anual a fost simbolică, 0,1%. Creșterea din primul trimestru al anului în curs a atins un surprinzător…0,6%, departe însă de procentul pe care îl așteptau britanicii. Estimarea FMI pentru întregul an este de 0,7%, revizuită de la 0,5%. Pentru următorii 2-3 ani, previziunile sunt tot modeste: 1-1,5%, în medie. În acest context, analizându-i momentul când a preluat puterea, la fel de trist ca și cel de acum, Sunak pare a fi un nou premier de sacrificiu, ultimul dintr-o serie care începe simbolic cu cel care și-a asumat Brexitul - David Cameron, ministrul de externe de azi.
Răul însă, urmează să vină. Analiștii politici apreciază că decizia lui Sunak a fost luată acum pentru că până în toamnă situația economică se va înrăutăți iar victoria laburiștilor - pe care o dau toate sondajele - va fi fost devastatoare pentru conservatori. Luat ca lider de partid, Sunak este din nou sacrificabil. Poate asta s-a dorit când a fost ,,plasat’’ în funcție.
Amintiri frumoase și urmași politici nedemni
Inainte de criza financiară din 2008, Londra avea rezultate economice foarte bune. Chiar și criza a depășit-o fără mari probleme, însă după 2016 a pierdut mereu startul. Un raport din luna mai al FMI arată că în 2022, investițiile la nivel național - private și de stat - erau mult sub nivelul lui 2016. Ceilalți membri G-7 au avut creșteri de peste 10% în medie, pe acest segment care include și investițiile străine.
Programele lansate de conservatori în ultimii ani - mă refer, în primul rând, la cel numit ,,4E: enterprise, educațion, employment-everywhere’’ (antreprenoriat, educație, locuri de muncă-peste tot) nu și-au atins obiectivele, dar au costat enorm. Probleme grave sunt în sănatate - sector care nici măcar nu a fost inclus în programele naționale. Declinul acestui important domeniu era evident încă de acum zece ani, dar măsurile luate au fost doar de fațadă.
Cândva, sistemul de sănatate insular era invidiat de toate statele continentale cu excepția nordicilor. Acum, bolile de lungă durată afectează segmente importante ale populației și își pun amprenta asupra activității economice a țării, actuală și viitoare, alături de îmbătrânirea populației. Aceasta, în condițiile în care au fost reduse semnificativ cotele de imigrație, după Brexit. Uniunea Europeană se mai gândește. Să fie oare birocrația la mijloc sau bunele intenții ale Comisiei?
Exemplul Angelei Merkel rezistă. România - beneficiar dar și …victimă
În România, fenomenul migraționist este mai puțin vizibil și mediatizat, dar există. Migranții spre Europa, în general tineri, contrabalansează problemele din sănătate și fenomenul îmbătrânirii populației. În plus, asigură sustenabilitatea sistemului național de pensii. Cam așa cum tinerii români emigrați în Occident plătesc, prin contribuțiile lor, pensiile autohtonilor sau măcar o parte dintre ele. Le-ar fi putut plăti pe ale noastre…dar au părăsit țara și nu din vina lor.
Cu toate minusurile ei, Angela Merkel a gândit bine deschiderea porților germane în fața migranților din Orientul Mijlociu, sirieni în special: tineri, sănătoși, bine pregătiți. Gândire vizionară…? Da, dar și cunoașterea realității și implicarea, cu răspundere politică, în rezolvarea adevăratelor probleme ale țării, cu toată opoziția naționaliștilor și suveraniștilor care - trebuie să recunoaștem - acum 8-9 ani nu aveau forța politică de astăzi. Și mai trebuie să recunoaștem ceva. Fără migranți pe pământ german, forțele ultraconservatoare nu ar fi avut succesul actual.
Scurte concluzii
Guvernele conservatoare care s-au succedat după Brexit - Theresa May, Boris Johnson, Liz Truss și Sunak - nu au reușit să atingă nici măcar obiectivul principal al unui executiv de dreapta de tip liberal: reducerea taxelor. Adică, substanța politică a conservatorilor britanici încă de la înființarea partidului. Ca să-și dovedesacă apartenența ideologică, ,,curajoasa’’ Liz Truss a încercat marea cu degetul, dar deficitul bugetar era cât casa iar City-ul londonez începuse să tremure.
Acum, este de-a dreptul rușinos ca una dintre marile puteri planetare - cu unul dintre centrele financiare majore ale lumii - să asculte de Fondul Monetar Internațional. Chiar dacă nu o va face în mod vizibil, soluțiile nu pot fi altele decât cele indicate de această instituție iar laburiștii sunt chemați, prin forța votului, să scoată castanele fierbinți din foc recurgând la măsuri care nu pot fi evitate. Între ele: reducerea serviciilor publice, a posturilor în administrație și creșterea …taxelor. Coloanele de piatră de la templele megalitice din Stonehenge nu sunt încă de vânzare, dar sunt în pericol.