Alegeri în SUA. Rezultatul votului de marţi va decide soarta pentru alegerile prezidențiale din 2024

Alegeri în SUA. Rezultatul votului de marţi va decide soarta pentru alegerile prezidențiale din 2024 Sursa foto: Dreamstime.com

Alegeri în SUA. Deși Joe Biden nu este pe buletinul de vot la alegerile de la jumătatea mandatului, se poate spune că astăzi, 8 noiembrie, este un test şi pentru popularitatea președintelui american.

Rezultatul mandatului intermediar din 2022 va pregăti scena politică pentru a doua jumătate a mandatului lui Joe Biden, precum și pentru alegerile prezidențiale din 2024.

Dacă Partidul Democrat poate păstra o majoritate într-una sau ambele camere, lui Biden ar trebui să-i fie relativ mai ușor să-și atingă agenda politică cu ajutorul unui Congres controlat de democrați.

Dacă republicanii obțin majorități în Camere și Senat, lui Biden îi va fi din ce în ce mai dificil să obțină victorii legislative semnificative.

Ne puteți urmări și pe Google News

Inflația și creșterea prețurilor la gaze și alimente reprezintă o problemă majoră a alegătorilor, iar republicanii au lansat campanii puternice atacând democrații pentru viaţa tot mai grea a americanilor.

Alegeri în SUA. Votul a început odată cu deschiderea primelor secţii pe coasta de est

Alegerile pentru Congres de la mijlocul mandatului preşedintelui Joe Biden au luat startul marţi, 8 noiembrie 2022, odată cu deschiderea primelor secţii de vot pe coasta de est a ţării, într-un scrutin ce ar putea complica ultimii doi ani de mandat ai preşedintelui Joe Biden.

Începând cu ora locală 06:00 (13:00, ora României), alegătorii pot vota în mai multe state de pe coasta de est a SUA - Connecticut, Maine, New Hampshire, New Jersey, New York, Virginia - precum şi în Kentucky, în centru. Nu în toate statele americane urnele se deschid şi se închid la aceeaşi oră. Trebuie ţinut cont, de asemenea, şi de diferenţa de fus orar care există faţă de coasta de vest.

În campanie s-au implicat personal şi foştii rivali de la alegerile prezidenţiale de acum doi ani, Joe Biden şi Donald Trump. Preşedintele Biden a ţinut un miting luni seară în Maryland sprijinindu-l pe candidatul la postul de guvernator Wes Moore, în timp ce fostul preşedinte Donald Trump s-a mobilizat pentru candidatul republican la Senat J.D. Vance în Ohio. Biden a recunoscut însă că democraţilor le va fi greu să-şi menţină controlul în Camera Reprezentanţilor.

De câte locuri au nevoie republicanii pentru a câștiga Camera

Peste 41 de milioane de alegători au votat deja anticipat în 47 de state, iar oficialii se aşteaptă la o prezenţă ridicată şi în ziua alegerilor. Votul anticipat este deja peste nivelul din 2018.

Democrații dețin în prezent o majoritate redusă în Parlament, cu 222 de locuri, față de 213 de locuri aflate sub control republican. Aceasta înseamnă că republicanii trebuie să obțină doar 5 locuri pentru a ajunge la cele 218 de locuri necesare pentru a deține majoritatea.

Republicanii sunt favorizați să recâștige o majoritate în Parlament, conform unor analize. Power Rankings de la Fox News estimează că republicanii vor obține 23 de locuri pentru a deține o majoritate de 236 de locuri în camera inferioară.

Din punct de vedere istoric, partidul președintelui pierde 29 de locuri în Cameră, în medie, la primele alegeri de la jumătatea mandatului, potrivit unui raport al Consiliului pentru Relații Externe.

În fiecare ciclu electoral de jumătate de mandat, toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanților sunt în curs de alegere, comparativ cu aproximativ o treime din mandatele Senatului.

Biden spune că democraților le va fi „greu” să păstreze majoritatea Camerei

Alegeri în SUA. Președintele Biden le-a declarat luni reporterilor că este „optimist” cu privire la alegerile de la jumătatea mandatului de marți, dar a recunoscut că va fi o cursă „dură” pentru democrați atunci când vine vorba de păstrarea controlului asupra Camerei.

„Sunt optimist”, a spus Biden când a ajuns la Casa Albă. El a făcut campanie pentru senatorul Chris Van Hollen și candidatul la guvernator din Maryland Wes Moore la Universitatea de Stat Bowie mai devreme în acea zi.

Biden a răspuns mai puțin entuziasmat când un reporter a întrebat dacă democrații își pot păstra majoritatea în Camere. „Cred că va fi greu, dar cred că putem. Cred că vom câștiga Senatul. Cred că la Camera lupta este mai dură”, a recunoscut preşedintele SUA.

Care este miza alegerilor de la mijlocul mandatului prezidenţial

Alegerile de la mijlocul mandatului în Statele Unite (midterm elections sau alegeri intermediare) sunt alegeri generale care au loc la jumătatea mandatului de patru ani al unui preşedinte. În mod tradiţional, au loc în prima zi de marţi după prima zi de luni din noiembrie (anul acesta, 8 noiemebrie).

La acest scrutin trebuie reînnoite toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor, camera inferioară a Congresului SUA, şi o treime din cele 100 de locuri din Senatul Statelor Unite (anul acesta, 35). De asemenea, sunt în joc şi 36 de funcţii de guvernatori, concomitent având loc şi alte scrutine locale şi la nivelul fiecărui stat.

Iar rezultatele alegerilor din 8 noiembrie 2022 vor determina componenţa celui de-al 118-lea Congres al Statelor Unite. De cele mai multe ori, la alegerile de la mijlocul mandatului partidul preşedintelui pierde locuri în Congres, în timp ce adversarii politici ai partidului din care provine preşedintele câştigă controlul uneia sau chiar al ambelor camere ale Congresului.

Într-un context economic dificil, inflaţia fiind principala preocupare a alegătorilor, republicanii sunt daţi favoriţi pentru câştigarea majorităţii în Camera Reprezentanţilor, în timp ce democraţii mizează să-şi menţină macar majoritatea actuală la limită din Senat. În multe state au loc însă curse electorale foarte strânse, care fac imposibilă prognozarea unui rezultat, scrie foxnews.com.

Când știm ce partid va controla Camera și Senatul

Cele mai timpurii rezultate vor veni de la numărarea voturilor prin corespondenţă. Pentru că democraţii votează prin corespondenţă mai mult decât republicanii, primele rezultate ar putea indica la început un avans democrat, care apoi se va atenua pe măsură ce se lucrează la numărarea voturilor exprimate în ziua alegerilor.

În aşa-numitele state cu „miraj albastru” (culoarea democraţilor) - printre care se numără Florida şi Carolina de Nord - funcţionarilor electorali li se permite să scoată din plic buletinele de vot trimise prin corespondenţă înainte de ziua alegerilor şi să le încarce în maşinile de numărare a voturilor, pentru a avea o numărare mai rapidă.

Alte state, precum Pennsylvania şi Wisconsin, nu permit funcţionarilor să deschidă plicurile până în ziua alegerilor, ceea ce duce la un posibil „miraj roşu” (culoarea republicanilor) - buletinele de vot din ziua alegerilor sunt raportate mai devreme şi indică un eventual avans republican, iar rezultatele buletinelor de vot prin corespondenţă, preponderent cu orientare democrată, vor veni mai târziu.

Primele rezultate parţiale sunt aşteptate pe coasta de est

Acestea vor veni între orele locale 19:00 şi 20:00 (miercuri, 9 noiembrie, între 2:00 şi 3:00, ora României). Un prim indiciu al succesului ar putea veni în cazul în care cursele care se aşteaptă să fie strânse - cum ar fi cea din districtul electoral 7 din Virginia sau un loc în Senatul SUA în Carolina de Nord - se dovedesc a fi victorii clare.

Apoi, până în jurul orei locale 22:00 sau 23:00 (miercuri, 5:00 - 6:00, ora României), când urnele din Midwest vor fi închise de cel puţin o oră, este posibil ca republicanii să aibă un avânt suficient de puternic pentru ca experţii din cadrul organizaţiilor media din SUA să proiecteze controlul Camerei.

În cazul în care lupta pentru Camera Reprezentanţilor pare încă strânsă atunci când încep să sosească primele rezultate ale numărării voturilor de pe Coasta de Vest - unde ar putea exista peste 12 curse electorale strânse - ar putea trece câteva zile până când se va cunoaşte cine are controlul asupra Camerei, spun experţii consultaţi de Reuters.

California are nevoie de câteva săptămâni pentru a număra toate buletinele de vot

Durează atât de mult pentru că numără buletinele de vot trimise prin corespondenţă ştampilate până în ziua alegerilor, chiar dacă acestea sosesc câteva zile mai târziu. Nevada şi statul Washington permit, de asemenea, ca buletinele de vot întârziate să fie luate în calcul dacă poartă ştampila poştei până la 8 noiembrie. În cazul în care rezultatele pentru Camera Reprezentanţilor sunt foarte strânse, acest lucru ar conta.

În ceea ce priveşte Senatul, s-ar putea să dureze şi mai mult timp pentru a şti ce partid are controlul. Curse electorale strânse sunt în Pennsylvania, Arizona şi Georgia, state care probabil vor determina şi controlul final al camerei superioare. În cazul în care cursa pentru Senat din Georgia este la fel de strânsă cum se aşteaptă şi niciun candidat nu primeşte mai mult de 50% din voturi, o a doua rundă de alegeri va fi programată pentru 6 decembrie, lăsând controlul camerei superioare în incertitudine până atunci. Noul Congres îşi va începe legislatura la 3 ianuarie 2023.

În concluzie, democrații speră să păstreze puterea, în timp ce republicanii tânjesc să obțină controlul atât asupra Camerei, cât și asupra Senatului. Dar, deocamdată nimeni nu ştie sigur ce se va întâmpla în cadrul acestor alegeri unde şase state vor fi în centrul universului politic la alegerile intermediare din 2022: Arizona, Georgia, Michigan, Pennsylvania, Wisconsin plus Nevada, informează cnn.com.