Alegeri în SUA. Pericolul major dezvăluit de FBI

epa08704644 US President Donald J. Trump arrives to give an update on the Nation's Coronavirus Testing Strategy, in the Rose Garden of the White House, in Washington, DC, USA, 28 September 2020. EPA/Ken Cedeno / POOL

Extremiștii locali și campaniile de dezinformare străine reprezintă factori de risc pentru scrutinul prezidential din 3 noiembrie.

Extremiștii locali ar putea încerca să acționeze înainte de alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, ceea ce exacerbează tensiunile deja ridicate din cauza protestelor anti-rasiste și a campaniilor de dezinformare străine, estimează FBI și Departamentul american al Securității interne (DHS).

Avertismentele ambelor intituții au rămas până acum confidențiale, dar Departamentul pentru Securitate Internă din New Jersey a luat decizia neobișnuită de a le raporta public.

„Există un cocktail exploziv de factori rar văzuți în istoria americană și, dacă a existat vreodată, datează de zeci de ani, dacă nu chiar de secole”, a declarat Jared Maples, directorul New Jersey Office of Homeland Security and Preparedness,  care a emis avertismentul.

Manifestările din toată țara în ultimele luni împotriva nedreptăților rasiale și a violenței poliției au fost în mare măsură pașnice, dar unele au dus la ciocniri violente, inclusiv între extremiștii de dreapta și de stânga.

În plus față de aceste proteste, polarizarea deja foarte marcată a dezbaterii politice s-a agravat odată cu criza economică din cauza coronavirusului, care a dus la milioane de reduceri de locuri de muncă.

Donald Trump, care se îndoiește deschis de legitimitatea scrutinului din cauza votului prin corespondență, a refuzat săptămâna trecută să se angajeze să cedeze puterea fără contestație în caz de înfrângere, ceea ce nu a ajutat la calmarea spiritelor.

„Va trebui să vedem ce se întâmplă. Ştiți că am obiecții serioase față de buletinele de vot care sunt un dezastru”, a declarat liderul de la Casa Albă.

Într-o notă datată 17 august, DHS consideră că extremiștii politici „s-ar putea mobiliza rapid” pentru a încuraja tulburările electorale.

Potrivit departamentului, amenințarea emană în special de la suprematiștii albi și de la alți delincvenți izolați care au (sic) „propria lor ideologie”.

Președintele american, Donald Trump, și rivalul său democrat, Joe Biden, se acuză în mod reciproc de violențele care zguduie Statele Unite cu ocazia mai multor manifestări anti-rasiste