Alegeri în Bulgaria. Partidul conservator al fostului premier Boiko Borisov ocupă prima poziţie la alegerile legislative de duminică din Bulgaria.
Alegeri în Bulgaria. Partidul GERB a primit între 26% şi până la 28% din voturi
Potrivit sondajelor publicate la închiderea secţiilor de votare, partidul GERB a primit între 26% şi până la 28% din voturi. A reușit să depășească categoric reformatorii din coaliţia Să continuăm schimbarea/Bulgaria Democrată (aproximativ 15%).
Cei din urmă nu au reuşit să-şi menţină ritmul după protestele masive anticorupţie din vara anului 2020.
Bulgaria a fost afectată de schimbări dese de guverne după protestele anticorupţie din 2020.
Preşedintele Rumen Radev a trebuit să numească cinci guverne interimare din 2020 pentru a conduce ţara
O guvernare stabilă și funcțională reprezintă o necesitate pentru Bulgaria în această perioadă.
Sunt așteptate noi măsuri pentru a accelera fluxul de fonduri UE către infrastructura deficitară şi pentru a o împinge să adere la euro.
Planurile de aderare la zona euro au fost deja amânate de două ori. În ambele situații au fost ratate țintele de inflație.
Alegeri în Uniunea Europeană. Temerile de după alegeri
Primele sondaje la ieșirea de la urne confirmă evoluția așteptată spre dreapta. Grupul Partidului Popular European (PPE) a obţinut 66 de locuri în primele opt ţări cu estimări centralizate de Parlamentul European până la ora locală 19.30 (20.30 ora României). PPE este urmat de grupul Socialiştilor şi Democraţilor europeni, cu 35 de locuri, şi Verzii cu 23 de locuri.
Primele estimări din Austria, Franța, Spania și Germania par să confirme o preconizată deplasare spre dreapta, amenințând să slăbească majoritatea pro-europeană din Parlamentul European.
În Franța, proiecțiile sugerează că partidul de extremă dreapta, Raliul Național (RN), a obținut un procent uriaș de 31,5% din voturi - mai mult decât dublu față de numărul obținut de președintele centrist liberal Emmanuel Macron:
Rezultate alegeri
- Grupul Partidului Popular European (PPE): 181 de locuri
- Grupul Socialiştilor şi Democraţilor Europeni: 135
- Renew: 82 locuri
- Partidul Conservatorilor Europeni: 71 locuri
- Identitate și Democrație: 62 locuri