Editura Evenimentul si Capital

Europarlamentare 2019. Erori în sistemul de votare. MAI a sesizat STS

Autor: | | 0 Comentarii | 824 Vizualizari

Alegeri 2019. MAI a sesizat STS în legătură cu posibile erori asupra modului cum sunt selectate opțiunile de vot ale alegătorilor. Oficialii de la Interne au transmis că din cele aproape 600 de semnalări de vot multiplu, prin sistemul informatic pus la dispoziție secțiilor de votare, cea mai mare parte nu s-au confirmat.

Purtătorul de cuvân al Ministerului Afacerilor Interne, comisar șef Monica Dajbog, a atras atenția asupra unor posibile erori în semnalările primite la MAI din Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

Oicialu MAI a precizat că, în primele 5 ore de la începerea procesului de votare, au fost înregistrate peste 570 de semnalări referitoare la posibile situații de vot multiplu. Conform prevederilor legale, aceste semnalări ajung la MAI întrucât ele apar ca posibile fapte penale.

„În urma verificărilor punctuale, la fața locului, un număr semnificativ din aceste semnalări nu s-au confirmat, restul fiind în cercetare, sens în care se evidențiază posibile erori în operarea tabletelor din secțiile de votare de către operatorii acestora”, a preciza Monica Dajbog.

Pe acest fond, MAI a transmis către STS o corespondență în care sesizează această situație de fapt, inclusiv posibilitatea înregistrării unor erori asupra modului cum sunt selectate și opțiunile de vot ale alegătorilor – pentru unul sau ambele procese electorale.

MAI a solicitat STS să revină și să atenționeze operatorii din secții asupra respectării procedurii de utilizare a SIMPV, deoarece astfel de situații pot genera percepții false fie asupra corectitudinii procesului de votare, dar mai ales asupra prezenței generate de aplicație și prezentată public pentru cele două scrutine electorale.

Până la acest moment, angajații MAI au primit în mod direct și au efectuat verificări cu privire la 48 de sesizări referitoare la comiterea unor infracțiuni sau contravenții care au legătură cu procesul de votare. Până acum 23 nu au fost confirmate.

Oficialul MAI a comunicat principalele nereguli și infracțiuni electorale, înregistrate până duminică la prânz:

De la începerea votării, efectivele MAI au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, respectiv 6 avertismente și 5 amenzi în valoare de 2.900 lei.

În prezent, polițiștii efectuează cercetări cu privire la 6 infracțiuni.

În județul Dolj, un cetățean a semnalat la numărul unic de urgență 112, faptul că într-o cabină de vot ar fi intrat două persoane în același timp. Fapta sesizată nu a fost confirmată, iar persoana care a semnalat a fost amendată cu 200 de lei.

În comuna Ciocănești, județul Dâmbovița, o persoană a sesizat faptul că mai mulți membri ai unui partid politic transportă alegători către secțiile de votare. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că fapta sesizată nu se confirmă.

Polițiștii din Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, la o secție de votare, o femeie ar fi fost surprinsă în timp ce încerca să introducă în urnă mai multe buletine de vot. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

În Municipiul Târgoviște, a fost depusă o sesizare potrivit căreia un cetățean nu ar fi fost lăsat de președintele secției de votare să-și exercite dreptul la vot. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de împiedicare a exercitării drepturilor electorale. Pentru aceeași infracțiune se fac cercetări și într-un caz similar din Brașov.

SOCANT! IUBITA unui jucator, BATUTA pe stadion! Primele IMAGINI

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI